Peste 100.000 de semnături pentru oprirea defrișărilor în România

16333

Petiția care a fost lansată pentru oprirea defrișărilor pădurilor din România a strâns peste 100.000 de semnături. Mai mult decât cifra necesară emiterii unei legi, spun inițiatorii petiției.

„De România se alege praful într-un ritm cum nu s-a mai întâlnit în toată istoria sa. Această țară are nevoie disperată de sprijinul dumneavoastră!”, au scris inițiatorii.

Până acum, peste 117.000 de oameni au semnat demersul. O lege care să interzică defrișările, sau cel puțin să le controleze, ar fi extrem de utilă în Banat.

În Caraș-Severin, pădurile seculare și cele din rezervațiile naturale sunt tăiate ilegal și fără mila de zeci de ani, iar autoritățile nu reușesc să stopeze fenomenul.

22 COMENTARII

  1. Cred ca trebuie initiat si depus la Parlament un proiect de lege care sa interzica taierile de arbori in totalitate, iar pe cei care au defrisat si au jefuit codrii Romaniei sa-i oblige sa replanteze.

  2. Trebuie in primul rand prin parlament, guvern etc. sa se verifice imediat cine face parte din aceasta mafie a padurilor si impotriva acestora sa se ia cele mai aspre masuri. Dispar padurile, dispar animalele, sau devin periculoase. Dar cel mai crunt lucru este ca dealurile defrisate, aluneca la vale cu urmari tragice pentru oameni, sate si nu numai. Iar mafia se inbogateste cu comisioane grase.

    • Sa se verifice parlamentarii si ministrii pe ei ? Fiindca ei insisi fac parte din mafia lemnului, o alimenteaza si sustin !!! Astia nu se invata minte pana nu mergem peste ei cu ghioaga !!!

  3. Ar fi fost nevoie de doar una. A lui Iohannis în Martie 2015, dacă promulga Codul Silvic. Dar a preluat retorica lui Sweighofer, și l-a respins.

  4. Vreau să semnez o astfel de petiție și ar trebui semnată de peste 3.000.000 de oameni. Nu vreau ca peste 1 an sau 3 ani, copiilor și nepoților să le arătăm în poze cât de frumoase erau pădurile țării, cât de frumoși erau munții împăduriți ai țării. Pe de altă parte aceste păduri sunt un scut împotriva fenomenelor meteo extreme.

  5. Nu vă doare sufletul când vedeți acea mâna criminală, mai mult de jumătate din lemnul nostru este lasăt pe jos? Autorități mizerabile și indiferente luați ATITUDINE !!!!!!!!!!! Toți trebuie să ne UNIM!!!!!!

  6. Trebuie last mostenire celor care vin dupa noi.Padurea reprezinta aurul verde al tarii.
    Nu se poate trai fara ea.Sunt de acord sa se inerzica taierea padurilor macar vro 20 de ani .

LĂSAȚI UN MESAJ