Permisul auto suspendat pentru simpla ţinere în mână a telefonului mobil la volan. Modificările la Codul Rutier, adoptate

1490

Guvernul a adoptat modificările la Codul Rutier pentru prevenirea accidentelor provocate de șoferi care folosesc telefonul mobil în timp ce conduc un mijloc de transport, acestea sunt deosebit de restrictive şi vor deveni active la 60 de zile după publicare în Monitorul Oficial.

Astfel, se interzice chiar şi simpla ţinere în mână a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video, în timpul conducerii pe drumurile publice.

Nerespectarea noilor prevederi din Codul Rutier se va sancţiona cu 4 puncte de penalizare şi amendă cuprinsă între 6 si 8 puncte. De asemenea, vor fi sancţionaţi cu amendă şi conducătorii de vehicule pentru care nu este prevăzută obligativitatea deţinerii permisului de conducere, adică cei care folosesc biciclete ori trotinete, tractoriștii ori cei care merg pe drumurile forestiere.

În plus, șoferul  care circulă cu un mijloc de transport în timp ce ţine în mână sau foloseşte telefonul, va fi sancţionat cu 4-5 puncte-amendă şi suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.

Potrivit autorităţilor, folosirea telefonului mobil şi a altor dispozitive electronice de comunicare sau divertisment, în timpul condusului, reprezintă unul dintre principalii factori de distragere a atenţiei pentru conducătorii de vehicule.

sursa – observator.tv

1 COMENTARIU

  1. Sunt intrutotul de acord cu noile prevederi ale legi. Ba chiar trebuiau sa fie mai aspre. La nesimtirea românilor,nimic nu este prea mult. Ar fi trebuit specificat ca acei conducatori auto care conduc mijloace de transport in comun(microbuze,autobuze,autocare,taximetre) amenda sa fie de minimum 5000 lei si suspendarea dreptului de a conduce sa fie de 12 luni de zile,plus interdictia de a mai conduce astfel de mijloace de transport in urmatori 2,3 ani. Asta deoarece in acazul acestor inconstienti pericolul este foarte mare fiind vorba de vietile si sanatatea a zeci de oameni care nu au nici o vină!

Dă-i un răspuns lui CN Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.