Pericol iminent pe râurile din Timiș și Caraș-Severin! Hidrologii anunță cod portocaliu de inundații

266

Urmare a precipitațiilor abundente căzute în ultimele ore în mai multe regiuni din vestul țării, hidrologii au emis o atenționare de cod portocaliu de inundații. Acesta vizează râuri din județele Timiș, Caraș-Severin, Arad, Hunedoara și Gorj.

Astfel, în intervalul 13.06.2018 ora 20:00 – 14.06.2018 ora 24:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Gelmar (judeţele Hunedoara şi Arad), Bega Veche, Bega (judeţul Timiş), Timiş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera (judeţele Caraş Severin şi Timiş), Cerna (judeţele Caraş Severin şi Gorj), este în vigoare codul portocaliu de inundații.

Acest lucru înseamnă că, în zonele menționate, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE APĂRARE.

LĂSAȚI UN MESAJ