Percheziții la șantajiști, în vestul țării

103

Au fost efectuate cinci percheziții domiciliare pe raza localităților Lipova și Ghioroc, la persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de șantaj, lipsire de libertate în mod ilegal și lovire și alte violențe.

Din cercetări a reieșit că, în seara zilei de 28 decembrie 2019, doi bărbați s-ar fi deplasat cu un autoturism pe raza localității Ghioroc, în vederea întâlnirii cu o femeie și un bărbat. Cel din urmă, împreună cu alți 3 bărbați și o persoană neidentificată la acel moment, i-ar fi reținut pe primii doi împotriva voinței lor, într-un imobil, unde i-ar fi agresat.

De asemenea, cei bănuiți de săvârșirea faptei ar fi amenințat una dintre victime, cu scopul de a-i înapoia o sumă de bani pe care aceasta i-ar fi datorat-o. În urma activităților desfășurate de polițiști au fost conduși la sediul poliției, în vederea audierilor, 4 bărbați cu vârste cuprinse între 24 și 50 de ani, urmând a fi luate măsurile legale.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor orașului Lipova și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

LĂSAȚI UN MESAJ