Percheziţii în vestul ţării într-un dosar de înşelăciune referitor la vânzarea de măşti contrafăcute către Spitalul de Boli Infecţioase

218

Zece percheziţii au loc luni dimineaţă în Bucureşti, Timiş, Bihor, Braşov şi Maramureş într-un dosar de înşelăciune după ce unui spital pentru asistenţa pacienţilor testaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 i-au fost vândute măşti de protecţie ce poartă o marcă înregistrată cunoscută la nivel mondial, cu privire la care există indicii temeinice că sunt contrafăcute.

Faptele au legătură cu activitatea de comercializare către o unitate spitalicească desemnată drept spital faza I pentru asistenţa pacienţilor testaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 de măşti de protecţie ce poartă o marcă înregistrată cunoscută la nivel mondial, produse cu privire la care există indicii temeinice că sunt contrafăcute.

În acelaşi timp, se vor pune în aplicare 6 mandate de aducere emise pe numele bănuiţilor, ce vor fi conduşi la sediul unităţii de poliţie în vederea audierii acestora, pentru clarificarea situaţiei de fapt. La activităţi participă luptători din cadrul Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale şi specialiştii Institutului Naţional de Criminalistică.

La acţiune participă poliţiştii inspectoratelor judeţene de poliţie Bihor, Braşov, Maramureş şi Timiş.

1 COMENTARIU

  1. […] Zece percheziţii au loc luni dimineaţă în Bucureşti, Timiş, Bihor, Braşov şi Maramureş într-un dosar de înşelăciune după ce unui spital pentru asistenţa pacienţilor testaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 i-au fost vândute măşti de protecţie ce poartă o marcă înregistrată cunoscută la nivel mondial, cu privire la care există indicii temeinice că sunt contrafăcute,conform, banatulazi.ro. […]

Dă-i un răspuns lui Dosar de înşelăciune referitor la vânzarea de măşti contrafăcute către Spitalul de Boli Infecţioase - Banat NEWS Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.