Pentru aceşti angajaţi, va creşte vârsta de pensionare

541

Inițiativă fără precedent din zona politică, mai precis chiar a partidului de gurenământ, PSD. Vârsta de pensionare a polițiștilor și militarilor, o problemă atât de dezbătută de-a lungul timpului, ar putea crește.

Propunere fără precedent a unui senator PSD, care vrea ca poliţiştii şi militarii să iasă mai târziu la pensie. Potrivit Digi24, senatorul Liviu Brăiloiu a iniţiat un proiect de lege care presupune ca cele două categorii de angajaţi să poată ieşi la pensie abia la 50 de ani, faţă de 45 de ani cât este în prezent. În cele două insituţii lucrează sute de mii de oameni.

În Belgia, Franţa şi Germania, cadrele militare ies la pensie cel mai devreme la 52 de ani. Cu acest argument, plus lipsa de personal de la noi, senatorul social-democrat Liviu Brăiloiu propune ca militarii si politistii sa lucreze mai mult.

„Nu este normal ca un personal civil să iasă la pensie la 62-65 de ani şi personalul militar la 38-40. Înteleg, sunt condiţii grele de muncă, dar şi în viaţa civilă sunt sectoare de activitate cu condiţii mult mai grele”, spune deputatul PSD.

Vestea i-a necăjit şi mai mult pe poliţişti şi gardienii de la penitenciare. Zilele trecute au protestat în faţa parlamentului ca să afle senatorii şi deputaţii că sunt nemulţumiţi de salarii şi de condiţiile de muncă. Acum, adaugă pe lista şi creşterea vârstei de pensionare. Supăraţi, îi acuză pe politicieni că nu ştiu cât de grea şi solicitantă este munca din apărare.

sursa: capital

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.