3.1 C
Timișoara
sâmbătă 20 aprilie 2024

Pensionar condamnat la închisoare pentru că a spart un dozator de lapte ca să fure banii

Un bărbat în vârstă de 64 de ani, din orașul Ocna Mureș, județul Alba, a fost condamnat de Judecătoria Aiud la doi ani de închisoare cu executare, după ce a spart de două ori un dozator de lapte, din care a luat bani. La stabilirea pedepsei s-a ținut cont de faptul că bărbatul este recidivist.
Potrivit informațiilor publicate în sentința instanței, bărbatul a forțat de două ori, în aceeași zi, sistemul de închidere al dozatorului de lapte amplasat pe o stradă din Ocna Mureș, furând banii strânși din vânzare, în total o sumă de 870 de lei.
Magistrații arată că pentru fapta sa, respectiv furt calificat, bărbatul se încadrează la o limită minimă a pedepsei legale de 8 luni de închisoare, însă fiind recidivist (condamnat la 3 ani și 5 luni închisoare, în 2014, din care i-au mai rămas de executat 801 zile închisoare în momentul în care a fost eliberat condiționat), s-a dispus o pedeapsă de doi ani de închisoare, cu executare.
„Instanța va ține seama de caracterul repetat al acțiunilor infracționale ale inculpatului, de caracterul continuat al prezentei infracțiuni, respectiv de persoana inculpatului care este în prezent pensionar și, deși a recunoscut fapta prezentă, nu s-a prezentat în fața instanței decât adus cu mandat de aducere”, se arată în sentința publicată de Judecătoria Aiud.
Condamnarea nu este definitivă și a fost atacată cu recurs.
Sursa: hotnews.ro

Alte subiecte :

Citește și :