15.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Pensiile sub 2.000 lei nu vor mai fi impozitate

Parlamentul a adoptat joi Codul Fiscal. Una dintre prevederi se referă la impozitarea pensiilor.

Astfel, pensiile mai mici de 2.000 de lei pe lună nu vor fi impozitate.

Un număr de 1.286.149 de persoane încasează venituri din pensii în cuantum mai mic de 2.000 lei şi pentru care se plăteşte impozit, precizează Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV), într-un comunicat de presă.

Astfel, din datele oficiale aflate în evidenţa Casei Naţionale de Pensii Publice, în luna ianuarie 2017, persoanele care primesc pensii mai mici de 2.000 de lei au plătit lunar impozite de 62.173.206 lei, echivalentul a 53.4% din valoarea lunară totală a impozitului, în sumă de 116.515.131 lei.

Ministerul Muncii precizează, totodată, că impozitul mediu lunar se situează la 48 de lei.

Comisia de buget – finanţe a Camerei Deputaţilor a decis, miercuri, modificarea Codului fiscal pentru scutirea pensionarilor de la plata contribuţiei asigurărilor sociale de sănătate şi neimpozitarea pensiilor sub 2.000 lei.

Membrii comisiei au aprobat, cu 17 voturi „pentru” şi şapte împotrivă, raportul cu amendamente în acest sens la proiectul de lege de modificare a Codului fiscal iniţiat de fostul senator Cristiana Anghel, împreună cu mai mulţi parlamentari. Acest proiect, adoptat în legislatura trecută de Senat, prevedea neimpozitarea tuturor pensiilor şi scutirea pensionarilor de la plata contribuţiei asigurărilor sociale de sănătate.

Preşedintele comisiei, Viorel Ştefan, a propus amendarea proiectului în sensul ca doar pensiile sub 2.000 de lei să fie neimpozitate, amendament adoptat cu 14 voturi „pentru”, cele ale PSD, şi opt împotrivă, ale Opoziţiei.

 

Sursa: capital.ro

Alte subiecte :

CCIA Timiș invită firmele timișene la o nouă misiune economică în China

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în perioada 13 – 23 octombrie 2024 o nouă misiune economică în Republica...

Grupul Maxagro va inaugura o nouă stație de asfalt

Grupul Maxagro va inaugura vineri, 12 aprilie, o nouă stație de asfalt, la Sânandrei, județul Timiș. Aceasta e cea de-a treia stație a companiei, celelalte...

Citește și :