3 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Patronul-milionar al ștrandului Heaven, bun de plată!

Primarul Dominic Fritz anunță o primă victorie în instanță, în bătălia pentru terenul unde se află ștrandul Heaven.

Acesta susține că va lupta pentru recuperarea tuturor datoriilor unor societăți către Primăria Timișoara.

„Săptămâna asta am înregistrat o victorie de etapă importantă pentru respectarea legii în Timișoara.

Instanța ne-a dat dreptate când am cerut confiscarea veniturilor obținute de clubul Heaven în perioada când Poliția Locală i-a suspendat activitatea pentru că funcționa ilegal. Este vorba de peste 250.000 lei.

Pentru prima oară, banii pe care îi fac cei care parazitează domeniul public si bazele sportive ale orașului, ignorând legea și sfidând Primăria și Poliția Locală, vor fi confiscați.

Este o măsură de a restabili echilibrul între cei mulți care respectă regulile și funcționează legal și ceilalți care cred că se poate oricum, pentru că așa au fost învățați până acum.

Avem în lucru peste 10 cazuri punctuale, care ocupă fără niciun titlu zeci de hectare din patrimoniul orașului, pe care au construit ilegal, au deschis cluburi, terase, baze de agrement, fac milioane fără să plătească un leu bugetului local. Măsuri vor urma în fiecare caz în parte. Este o luptă pe care clasa politică locală a evitat-o până acum, dar pe care mi-o asum.

Pas cu pas, facem Timișoara bine.”

Sursa: https://www.facebook.com/100044564763784/posts/590167885812032

 

Alte subiecte :

Citește și :