11.2 C
Timișoara
marți 23 aprilie 2024

Patrimoniul sub reflectoare Timișoara. Cartierul Cetate – O lume în oglindă FOTO-VIDEO

Universitatea Politehnica Timișoara prin Centrul de ID/IFR și e-Learning, Centrul Multimedia, împreună cu Muzeul Național al Banatului a organizat vernisajul expoziției „Patrimoniul sub reflectoare Timișoara. Cartierul Cetate – O lume în oglindă ”. Evenimentul a avut loc în format hibrid, participanții putând să aleagă să participe fie direct, fizic, la Mansarda Bastionului Maria Theresia sau prin intermediul tehnologiei moderne, online, prin Zoom, Facebook sau YouTube.

În cadrul evenimentului au fost lansate expoziția de la Bastionul Theresia, expoziția stradală cu cele 18 locuri emblematice din cartierul Cetate, dar și aplicațiile online, mobile și de realitate virtuală, prin care timișorenii și nu numai sunt invitați să descopere multiplele povești ale Timișoarei. Anul 2022 pune sub reflector literatura și poezia care celebrează Timișoara, dublată de ilustrarea alegoriei simțului olfactiv prin valorificarea mitului urban de oraș al trandafirilori, care recreează atmosfera cartierului Cetate de acum și altădată – atmosferă care este transpusă totodată și virtual, cu ajutorul tehnologiilor de ultimă generație.

Selecția de texte literare culese de prof.univ.dr. Smaranda Vultur și de asist.univ.dr. Roxana Rogobete, amintirile din istoria orală timișoreană valorificate de Grupul de Istorie Orală și Antropologie Culturală au fost îmbinate cu poeziile originale, create anume pentru Patrimoniul sub Reflectoare Timișoara, de către cunoscutul poet timișorean Robert Șerban.
Explorarea istorică și literară a cartierului Cetate este dublată de ilustrarea alegoriei simțului olfactiv prin valorificarea mitului urban despre Timișoara ca oraș al trandafirilor, creat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea prin activitatea unor dinastii de grădinari. Imaginile de epocă redau activitatea familiei Mühle, o secvență din expoziție fiind dedicată florilor și alta experimentelor științifice, ce nu au lipsit din acest oraș, într-o transpunere modernă și tradițiilor timișorene.

Posibilitățile pe care le oferă lumea digitală permit publicului să depășească limitele timpului și să exploreze cultura și patrimoniul urbei prin mijloace care captivează simțurile. Iar anul acesta, proiectul Spotlight Heritage Timișoara oferă chiar acest lucru – prin evidențierea cartierului Cetate – O lume în oglindă, cu simțul mirosului, dedicat literaturii, inovației și parfumului trandafirilor!
Iar prin parcurgerea traseelor și a clădirilor ca locuri în care s-au construit povești, conectarea oamenilor din prezent cu cei din trecut devine posibilă.
Timișoara face, în această perioadă, pași importanți spre conștientizarea colectivă a nevoii de cultură, sprijinind toți actorii din viața orașului, indiferent de rolul lor, să redescopere aspecte ale vieții lor citadine.

Tot în cadrul vernisajului, timișorenii au fost invitați să descopere expoziția stradală cu cele 18 panouri informative din cartierul Cetate alături de experții de la Muzeul Național al Banatului și ai Facultății de Arhitectură din Universitatea Politehnica Timișoara, care au intervenții LIVE din Piața Unirii și Piața Victoriei,, de unde vor împărtăși detalii mai puțin cunoscute despre clădirile și monumentele din patrimoniul timișorean.
Principalii vorbitori care au insistat pe nevoia de cultură și patrimoniu au fost și principalii susținători ai expoziției inedite. Profesorul Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara alături de profesor Diana Andone de la centrul de e Learning dar și profesor Smaranda Vultur au scos în evidență unicitatea culturii timișorene ce este în același timp sincronă cu tot ce este spiritul european actual.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Curiozitatea legată de problema consumului de droguri a adus peste 1.000 de tineri la Sala „Constantin Jude”

Tribuna Sălii Jude a fost plină, deși nu s-a desfășurat vreun meci de fotbal. Peste 1.000 de elevi și studenți au participat, alături de...

 O avarie majoră la rețeaua de apă afectează mai multe cartiere din Timișoara

Actualizare, ora 17,20: S-a izolat porțiunea afectată fără a perturba alimentarea cu apă din zonă! Reparația efectivă va avea loc mâine, deoarece există un cablu de...

Citește și :