Pascal Bruckner: șarm, îngrijorare și luciditate

55

Scriitorul și filosoful francez Pascal Bruckner este o prezență constantă în România. Într-un sens cel puțin dublu: cam toate cărțile sale au deja ediții (unele, chiar mai multe ediții) în limba română (editura Trei se ocupă cu o promptitudine integral lăudabilă, de mai bine de un deceniu, de aceasta) și el însuși vine la intervale rezonabile de timp în țara noastră. Cel mai recent a fost la mijlocul lunii mai, într-o vizită ocazionată, în principal, de lansarea și de dezbaterea celei mai recente dintre cărțile sale de eseistică: Un rasism imaginar. Volumul a fost publicat în Franța în a doua parte a anului trecut și, de puține săptămâni, și în românește. Desigur, la editura Trei (prin mijlocirea unuia dintre cei mai performanți traducători din franceză, Doru Mareș).

Motto-ul cărții pune deja în mâna posibilului cititor o grilă de lectură. E un citat dintr-un roman al lui S. Rushdie, unul dintre oamenii care știu în mod direct, riscându-și viața, ce teribile consecințe pot avea loc atunci când se lucrează în numele unor „rasisme imaginare” și când se acționează în direcția lor. Iată: „un nou cuvânt a fost inventat pentru a permite orbilor să rămână orbi: islamofobia. Să critici violența militantă a acestei religii în încarnarea sa contemporană era considerat drept fanatism”. Bruckner deconstruiește, cu șarm și mare atenție, și critică, o face cu argumente foarte puternice, această (nu e deloc exagerat termenul) patologie semnificativă a lumii actuale occidentale.

În alte cuvinte, să lucrezi în interiorul logicii care produce „rasisme imaginare” înseamnă, pentru discuția despre atacul la care este supusă civilizația occidentală de către reprezentanți radicali ai islamismului, să vezi cum „De treizeci și cinci de ani, termenul de islamofobie a anihilat orice discurs critic despre islam. Scopul lui dublu este de a-i reduce la tăcere pe occidentali și de a-i descalifica pe musulmanii reformatori”.

Există, pe de altă parte, spune Pascal Bruckner, rasisme reale — ele trebuie semnalate, combătute, cu ele nu este în niciun fel de negociat. Dar rasismele imaginare sunt, pentru că sunt construite pe mistificare, cu ticăloșie, resentimentar, departe de adevăr, vindicativ, fenomene (sociale, politice, mediatice, academice — deja de mare amploare) extrem de periculoase. Iată una dintre (multele) consecințe periculoase la care pot duce acestea: „Orice s-ar întâmpla, chiar și cele mai rele lucruri, se vor găsi mereu la stânga (sau la extrema dreaptă) persoane autorizate care să sugereze că merităm ceea ce ni se întâmplă. Grație marxism-salafismului, violența vorbește limbajul păcii, fanatismul, pe cel al rațiunii, arhaismul, pe cel al progresului, cruzimea, pe cel al iubirii. Peste tot predicatorii rușinii, profesioniștii aservirii voluntare lucrează mână în mână cu predicatorii urii”.

Cine sunt arhitecții acestor forme de, până la urmă, orbire (individuală sau colectivă) și de ură de sine (în versiune contemporană)? În majoritatea covârșitoare, ei vin de la stânga — demonstrația lui Pascal Bruckner este, în acest sens, imbatabilă, căci ea este făcută cu date, fapte, citate, nume.

„Mărturisesc că lucrarea de față poate părea încă de la început o luptă deja pierdută”, spune Bruck­ner. Și adaugă — de pe pozițiile cuiva care, încă o dată, e convins că există îndeajuns de multe rasisme adevărate ca să mai fie inventate și unele imaginare: „termenul islamofobie a pătruns în lexicul mondial. A devenit scutul juridic, politic ce permite contracararea tuturor criticilor. Numai că acesta nu este un motiv pentru a renunța. Se mai întâmplă ca limbile să se îmbolnăvească, doar am observat-o în istoria totalitarismelor secolului XX. O să reiau fraza lui Camus, repetată până la saturație: «să denumești greșit lucrurile înseamnă să contribui la nefericirea lumii». Lupta este în primul rând una filosofică: oricine pune mâna pe cuvinte, pune mâna pe creiere și instalează minciuna în miezul limbii. Fundamentaliștii au câștigat provizoriu bătălia vocabularului. Mai este încă timp să sabotăm acest mecanism atât de bine uns”.

Un rasism imaginar nu este o simplă carte bună; e o carte excepțională și foarte necesară.

Cristian PĂTRĂȘCONIU

LĂSAȚI UN MESAJ