Părinții ar putea avea liber când școlile se închid temporar. Deputatul Marian Cucșa a depus proiectul în Parlament

82

Deputatul ALDE, Marian Cucșa a depus, miercuri, în Parlament, proiectul de lege privind acordarea unor zile libere pentru părinți în vederea supravegherii copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ.

Acesta a fost semnat de către toți deputații ALDE și urmează să fie dezbătut în comisiile de specialitate.

Proiecul prevede acordarea de zile libere unuia dintre părinți, pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ unde aceștia sunt arondați, ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situații extreme decretate de către autoritățile competente cu atribuții în domeniu.

Deputatul ALDE, Marian Cucșa: ”Am considerat binevenită dar și normală o astfel de facilitate deoarece nu toți părinții își pot lăsa copiii la bunici sau își permit să plătească o bonă. Prevederile se aplică părinților ai căror copii au vârsta de până în 12 ani, înregistrați în cadrul unei unități de învățămant și părinților copiilor cu dizabilități înregistrați în cadrul unei unități de învățămant.

Aceștia au dreptul la zile libere plătite, pe toată perioada în care autoritățile competente decretează închiderea unităților de învățământ respective.

Zilele libere se acordă la cererea unuia dintre părinți, respectiv a tutorelui legal, în cazul familiilor monoparentale, pe baza unei declarații pe proprie răspundere, semnată de către ambii părinți, cu excepția familiilor monoparentale, depusă la angajator de către părintele care va supraveghea copilul în perioada menționată.

În cazul familiilor monoparentale, declarația pe proprie răspundere se semnează doar de către tutorele legal al copilului.

În cazul în care, în urma unor verificări, se constată că ambii părinți au solicitat simultan zile libere, va fi anulată definitiv posibilitatea ulterioară de a mai beneficia de prevederile prezentei legi.

În cazul familiilor cu mai mulți copii, zilele libere se acordă unuia dintre părinți, respectiv tutorelui legal, în cazul familiilor monoparentale.

Indemnizația pentru fiecare zi liberă se plătește din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri și cheltuieli al angajatorului, este egală cu salariul corespunzător unei zile lucrătoare și se aplică tuturor angajatorilor din mediul public și privat”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.