Parcul Central | Ce s-a vrut și ce a ieșit. În loc de parc vienez, locul e raiul gunoaielor și al lucrărilor de mântuială

1838

Cu vreo trei ani în urmă, edilii locali au încercat un fel de vot popular sau plebiscit (că sună mai democratic) despre starea viitoare a Parcului Central. În toatre mijloacele media umbla la liber o întrebare adresată oricui. Tot timișoreanul, dar nu numai, era întrebat dacă Parcul Central ar trebui să arate după un model vienez ori după unul englezesc. Bună întrebare, și-au zis cetățenii, chiar dacă nici cinci la sută nu s-au sinchisit să afle în ce constau diferențele dintre cele două stiluri. Și nici nu și-au pus întrebarea dacă mai există o a treia sau a „n”-a cale. Unii chiar au răspuns la sondajul fără fundamentare.

Gata de mari isprăvi, autoritățile locale au bătut palma cu ceva firme de construcții ori de peisagistică și au dat banii. Prima măsură a fost cea de a înconjura întregul parc cu un gard și de a pune niște paznici vigilenți să taie frunze la câini. După care au continuat lucrările ce nu mai puteau fi obsevate de nimeni. Nu fiincă ar fi fost gardul prea înalt ori ermetic, ci pentru că nu se prea întâmpla mai nimic pe șantier.

Totul a început în prag de vară la 1 iunie 2017. Cetățenii deja își frecau mâinile cu gândul la parcul vienez ce-i va întâmpina peste un an. Iluzii deșarte.
Termenul inițial de finalizare a fost hotărât la un an. A trecut anul, și nu se dădea nici un semn că cineva s-ar grăbi să finalizeze ceva. E drept că au mai apărut ba câte un muncitor cu o lopată, ba câte un escavator ce mai scurma molozul rezultat din decopertatrea vechilor alei. S-a muncit cu un entuziasm sublim, cam odată la săptămână se mai mișca câte o piatră pe șantier. Colac peste pupăză, a mai venit în septembrie 2017, celebra furtună ce a devastat întreg orașul. Ce pretext mai bun de a tergiversa lucrările și de amâna totul până la primăvară. Așa, târâș-grăpiș, a mai trecut o primăvară, apoi o vară caniculară din cauza căreia nu s-a făcut mai nimic.
A venit și toamna 2018 ce, în loc de roade bogate, a adus noi amânări de termene de finalizare. Cetățenii s-au obișnuit să ocolească cele opt hectare de parc inutilizabil. Nimeni nu le dădea nicio speranță sau măcar o explicație de ce nu se putea închide parțial ori pe bucăți parcul pentru a putea fi măcar folosite aleile ce traversează pe două diagonale fostul parc devenit tăpșan. Între timp firma constructoare își număra cele de 7,7 milioane de lei ce le-a căzut ca o pleașcă. Adică aproximativ 1,6 milioane de euro.

A mai fost lansat un termen de finalizare foarte optimist. Aprilie 2019 urma să fie limita de timp acceptată de municipalitate. Sigur că nu a fost respectată nici această dată.
Cu eforturi mărețe, în această vară (iulie 2019) a fost terminat Parcul Central, ce a revenit la numele de „Anton Scudier”.
„Cu arată?” se întrebau sutele de curioși care au dat năvală să vadă minunea. Concluzia generală este sintetizată de un domn în câteva cuvinte.
– „E binișor. Merge. Dacă vedeam așa ceva la Pătârlagele ziceam că e ceva deosebit. Dar de la Timișoara aveam pretenții ceva mai mari!”
„De fapt este o igienizare și întreținere normală ce ar trebui făcută ritmic măcar la doi-trei ani”, crede un alt vizitator. „Și eu am condus șantiere în tinerețe, așa că știu ce spun. Așa ceva se putea termina în patru-cinci luni cu bani mult mai puțini”.

Obiectiv vorbind, parcul arată destul de bine dacă nu te apleci asupra detaliilor. Dar acestea denotă heirupismul și uneori calificarea aproape de limita inferioară a celor care s-au ocupat de proiectarea, dar și de execuția lucrărilor de revitalizare. Nu a existat o viziune unitară. Majoritatea aleilor au fost asfaltate. Dar altele au fost pavate cu dale galbene de gresie. Sigur că nu mai are importanță că acea piatră este suficient de friabilă și, în general, se evită folosirea în spații deschise. Unele postamente de piatră ce susțin stâlpi de lemn sunt acoperite cu dale din imitație de marmură ce nu-și au locul aici. Tot din seria de exemple negative ar fi situația fără explicație a cutiilor electrice ce stau deschise larg de parcă ar fi o atracție turistică. Un copil ar putea fi cu siguranță victimă a tâmpeniei ridicate la rang de profesionalism.

Monument Ostașului din centru a fost parțial renovat. Mai ales la baza postamentului, ce a fost, de asemenea, cârpăcit cu marmură gălbuie sintetică. Asta, în condițiile în care tot pavimentul de marmură albă din jur a dispărut fără urmă, în loc să se folosească la înlocuit bucățile lipsă din postament. Mai sus nu a îndrăznit nimeni să urce și să smulgă buruienile ce cresc în voie pe statuie.

Toate coșurile de gunoi debordează de conținut. Semn că de la inaugurarea cu fast nimeni nu a mai călcat pe acolo ca să mai dea cu mătura. Mesele și băncuțele pentru șah sunt total acoperite de ce lasă în urmă ciorile din parc. Nimeni nu dorește împușcarea păsărilor, dar un furtun cu apă și o mătură nu ar strica din când în când.


Fântânile ornamentale, în schimb, sunt la locul lor și chiar funcționează. Spațiile pentru flori sunt amenajate cu gust și destul de bogate la aspect.


Un alt punct ce lasă un gust amar este celebra alee a personalităților. Se dorea un spațiu în care să fie concentrate figurile celor ce au luptat, visat sau construit ceva pentru acest oraș. Sunt ingineri, militari, scriitori ori savanți imortalizați în bronz. Dar, soclurile statuilor sunt pe cale să-și piardă plăcile ornamentale. Unele cad, altele sunt legate cu o fâșie de plastic. La altele se poate băga mâna printre plăci și suportul interior. Culmea nepriceperii și a profesionalismului îndoielnic al celor care se ocupă de monumente este că la unul din busturi plăcile sunt ținute laolaltă cu o bandă adezivă din hîrtie ca cele folosite de zugravi. Nu ar strica un minim de respect pentru aceste personalități ce au dus faima orașului departe.


Dacă tot a fost numit parcul după ctitorul său, generalul Anton von Scudier, poate nu era lipsită de sens studierea opiniei celor ce au cerut reamplasarea statuii acestuia în parc.
Militarul a fost din 1869 comandant militar al cetății Timișoara. De la 26 iunie 1871 și până la 1 noiembrie 1878 a fost comandant militar general al Banatului, însărcinat cu desființarea frontierei militare a Banatului spre Regatul Ungariei și cu introducerea administrației civile. Nu pentru merite militare, ci pentru că a fost un bun organizator și administrator și al treburilor civile, cetățenii au considerat că merită o statuie. Parcul Central a fost înființat în anul 1880, iar în anul următor a fost ridicată și statuia generalului. Se povestea atunci că ar fi fost din aur. E doar o simplă exagerare. De fapt, a fost turnată din fontă, iar mai apoi poleită cu un strat subțire de aur.
A rezistat pe locul său până în toamna anului 1918 când s-a prăbușit imperiul. Atunci, în haosul generalizat a fost și statuia devastată de revoltații vremii. O bună bucată de vreme pe soclu a funcționat un orologiu public.
Așa a ajuns Timișoara să aibe din nou un parc Scudier, dar fără statuia generalului Scudier.
Parcul se vrea a fi vienez, dar nici prea multe nu are în comun cu acel stil. Măcar un lucru apreciază unanim cei ce trec prin parc. Nu au fost tăiați prea mulți copaci vechi și a mai rămas o mică fărâmă din farmecul parcului de odinioară.
Dacă s-ar ajunge la o soluție normală și cu ruinele fostului ștrand, și s-ar finaliza pista pentru role, poate și aici ar fi un punct de atracție permanent. Așa este doar un parc de trecere grăbită dintr-un loc în altul. Doar șahiștii vin arare ori, dar nu zăbovesc prea mult din cauza mizeriei cu care sunt întâmpinați.

2 COMENTARII

  1. Un articol excelent despre bataia de joc , despre felul in care s-a lucrat , despre bani multi aruncati , despre modul neglijent( putin spus )al celor care au receptionat ,o asemenea bataie de joc.Mizerie, carpeala , lucru de proasta calitate , materiale si flori de 2 bani .In tara lui”merge si asa” e cea mai buna demonstratie de indolenta , nepasare, incompetenta si iresponsabilitate. Va rog sa faceti mai multe fotografii cu dezastrul lasat pe aleile parcului, smola , pete de motorina si ulei, bazinele nevopsite si neigienizate, flori aruncate ici colo , fara nici o valoare, multe dintre ele deja uscate(pt ca nu mai intretine nimeni parcul) Socul de la statuie de culoare crem din niste placi jalnice, banci liliputane metalice pentru pensionari in care nu poate sta un om in varsta , un pian aruncat la care se aud niste clampaneli sinistre.Cine plateste ?Cine raspunde ?

LĂSAȚI UN MESAJ