Parcare în centrul Timișoarei, pe vechile tarife până la final de martie

210

Schimbarea serviciului care gestionează parcările din Timișoara, mai exact preluarea acesteia de Primărie de la Societatea de Drumuri Municipale, este benefică șoferilor. Asta pentru că, până când intră în vigoare noul regulament, parcarea din zona centrală nu se va scumpi.

În restul orașului va fi gratuită până la 1 martie. Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara – TIMPARK va prelua toate atribuțiile de la SDM și va avea grijă de parcările din oraș.

„Până la preluarea, în totalitate, a atribuţiilor, care presupune un proces de durată (transferul angajatilor de la Societatea Drumuri Municipale Timişoara SA la nou serviciu public înfiinţat; aplicarea noilor indicatoare de semnalizare si tabliţe adiţionale, etc.), se impune adoparea unor reglementări în ceea ce priveşte aplicarea unor tarife. Ca atare, de la data adoptării hotărârii și până în data de 31.03.2022, tarifele aplicate pentru parcarea autovehiculelor în Municipiul Timișoara în zona zero (verde) de aplicare a Regulamentului de functionare a sistemului de parcare a autovehiculelor în Municipiul Timisoara, se păstrează la nivelul stabilit prin H.C.L. Timișoara nr. 463/27.11.2020 – privind tarifele aplicate pentru parcare pe raza municipiului Timișoara, respectiv: 3 lei/ora de staționare, inclusiv TVA – prin modalitățile de plată prin vouchere și card bancar; respectiv 0,75 euro/ora de staționare, exclusiv TVA – prin modalitatea de plată SMS”, se arată în proiectul de hotărâre.

Proiectul mai trebuie aprobat și de Consiliul Local Timișoara, care se reunește, astăzi, de la ora 17:00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.