”Parcă suntem în filmele de groază” Animale înfometate dezgroapă morții din cimitir, într-o localitate din România

1001

Situaţie demnă de filmele de groază în mica localitate Caraorman din Delta Dunării. Localnicii povestesc că şacalii au început să dezgroape morţii din cimitir şi să spargă mormintele.

Totul s-a întâmplat săptămâna trecută, în cimitirul din localitate, acolo unde şacalii, care s-au înmulţit necontrolat în ultima perioadă, au săpat câteva morminte până au ajuns la sicrie.

Potrivit localnicilor, unul dintre sicrie a fost spart de şacalii care au reuşit să roadă lemnul şi să ajungă la persoana decedată.

„Am găsit mormântul unei mătuşi săpat şi capacul de la sicriu ros de colţii animalelor. Au reuşit să smulgă capitonajul interior al sicriului, ca să ajungă la trupul înmormântat. E de neimaginat aşa ceva. Parcă suntem în filmele de groază”, a declarat o localnică din Caraorman pentru tulceanoastra.ro.

Oamenii din mica localitate din Delta Dunării spun că şacalii au mâncat toate cadavrele de porci mistreţi răpuşi de gripa porcină şi le-au atacat animalele din gospodării.

Autorităţile din Delta Dunării au anunţat că a fost demarată o acţiune de vânătoare, iar până în prezent aproximativ 60 de şacali au fost ucişi.

sursa – observator.tv

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.