Ordonață Militară pentru distribuirea Paștelui și a Sfintei Lumini VIDEO

198

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat, marți seara, adoptarea unei noi Ordonanțe Militare, cea cu numărul 9. Aceasta a fost creată în baza unui acord între MAI și Biserica Ortodoxă, în vederea organizării sărbătorilor pascale.

MAI va ajuta preoții să distribuie Paștele și Lumina Sfânta de la Ierusalim credincioșilor. Pâinea, sub formă de mici prescuri, denumită Paști, va fi sfințită în Joia Mare și va fi distribită crendincțioșilor, vineri și sâmbătă, între orele 07:00 și 17:00, în toate parohiile, în spații special amenajate, în exterior, de preoți și voluntari, echipați cu măști și mănuși, iar distanța va fi marcată ca la magazinele alimentare. Forțele de ordine se vor afla în preajma bisericilor și se vor asigura că se respectă distanța socială, o răspundere și pentru preoți și voluntari.

Declarațiea credincioșilor trebuie să stipuleze că merg după Paști și va indica și biserica unde merge. Lăcașul de cult trebuie să fie în apropierea casei. Credincioșii bolnavi, care nu se pot deplasa, vor primi acasă Paștele, de la 06:00 dimineța.

De semenea, lumina de la Ierusalim va fi dusă de voluntari și forțele de ordine publică oamenilor 20:00. Polițiștii și jandarmii vor da lumină unui reprezentant al blocului, care o vor distribui vecinilor, iar cei care locuiesc la casă pot ieși la poartă pentru a aprinde lumânările. Trebuie să purtați mănuși și mască.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.