Orașul Jazz

Începe numărătoarea inversă până la o nouă ediție a festivalului „Orașul Jazz”.
Evenimentul organizat de Asociația Tribul Artistic la Lugoj, în perioada 22-24 iulie, reunește nume mari ale genului muzical și promite o experiență de neuitat. Printre artiștii care, cu siguranță, vă vor încânta pe scena de lângă Podul de Fier se numără Maria Răducanu, Bega Blues Band, FanQbello și Cobzality.

Spre deosebire de anul trecut, acum suntem liberi să participăm în număr mare, fără restricții impuse de pandemie, să ne simțim bine împreună și să savurăm din plin muzica ce ne place și ne reunește. Asta, cu atât mai mult cu cât jazz-ul nu va fi singura atracție a evenimentului. DJ Dubase va completa atmosfera în fiecare zi a festivalului.

Nu vor lipsi nici workshop-urile susținute de mai mulți artiști instrumentiști, printre care Sorina Savii, percuționist la Opera Națională Română din Timișoara, Robi Magheți, toboșarul trupei Cobzality și Ionuț Dorobanțu la chitară.
Dacă sunteți amatori de creații unice, artizani locali și nu numai vor fi prezenți la standurile amenajate în spațiul destinat evenimentului nostru. Și, tot aici, pentru că pe lângă minunata muzică ce ne hrănește sufletul avem nevoie și de hrană pentru trup, la festival găsim și specialități culinare delicioase.

Distracția este garantată și pentru cei mici, care vor putea participa la evenimente special concepute pentru ei, precum atelier de colorat tricouri, picturi pe față și o mulțime de jocuri interactive coordonate de animatori.
Intrarea la festival se face pe bază de voie bună și poftă de distracție.
Proiectul este finanțat din bugetul local al Municipiului Lugoj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Hanami la Timișoara: Centrul Jutsu de la UPT aduce spiritul Japoniei în inima orașului florilor

Primăvara aduce, an de an, în Timișoara, un spectacol aparte: orașul înflorește. Cunoscută drept „orașul florilor”, Timișoara își redescoperă identitatea în culori și parfumuri,...

DNA face percheziții la locuințele lui Cristian Anton, fostul șef de cabinet al lui Sorin Grindeanu la Ministerul Transporturilor

DNA desfășoară percheziții la Autoritatea Rutieră Română (ARR) într-un dosar de corupție. Ancheta vizează suspiciuni de trafic de influență și fraudarea examenelor, iar directorul general...

Citește și :