Orașul florilor a ajuns orașul nepăsării. Cum arată parcurile din Timișoara sub soarele fierbinte de iulie

229

„Nu îmi vine să cred câte parcuri sunt în Timișoara! Însă sunt foarte neîngrijite, iarba este uscată și netunsă” — au spus doi turiști din Cluj, care au poposit în orașul de pe Bega pentru câteva zile. De aici am pornit și noi reportajul din acest număr al „Banatului Azi”. Am luat la pas parcurile, cele din centru, dar și cele de pe malul Begăi, și vă prezentăm concluziile.

Din păcate, cele mai multe spații verzi sunt neîngrijite, dar am descoperit și locuri cu gazon verde, unde timișorenii se pot relaxa. Primul popas l-am făcut în Parcul Botanic. Nicio surpriză, am găsit gazonul pârjolit de soarele de iulie. Bazinele neîngriite, dar, surprinzător, florile nu sunt ofilite aici. Semn că cineva le udă, dar poate nu are suficientă apă pentru a uda și iarba, care e mai mult galbenă decât verde.

Cât despre investiții în Grădina Botanică, mai avem de așteptat. De ani buni administrațiile orașului au promis că vor transforma spațiul într-un parc cu adevărat botanic, dar nici măcar problema iluminatului nu a fost rezolvată. Proiectul de 3,8 milioane de lei ar fi trebuit să fie gata în mai, dar lucrările nu au început nici acum. Autoritățile au revenit asupra licitației, așa că cele 200 de corpuri moderne de iluminat vor fi aprinse, cel mai probabil, în 2022.

Din Parcul Botanic ne-am îndreptat spre Parcul Civic, o pată neagră pe fața Timișoarei. Am făcut însă un popas și în Piața Unirii. Singurul petec de iarbă din centrul piațetei este, așa cum v-ați așteptat, uscat. Ciudat, mai ales că aici există un sistem de irigare instalat odată cu reabillitarea din 2015. Ciudat este faptul că verile trecute, în 2016, de exemplu, stropitorile au pornnit chiar și pe ploaie și au inundat gazonul. Autoritățile dădeau vina atunci pe sistem, programat să pornească la ore fixe, indiferent de vreme. De ce nu mai pornesc acum, când e caniculă? Lăsăm „gospodarii” să răspundă.

Ajungem și la trioul de spații ce alcătuiesc Parcul Civic. Vă spunem, încă de la început, că aici șantierul trenează din 2019. Dacă o parte a sa, cea care dă în Bulevardul Mihai Eminescu, are iarba tunas și au cam dispărut gropile și săpăturile, bucata cuprinsă între Bulevardul I.C. Brătianu și parcarea Bega este un dezastru. Buruienile ajung până la talie, florile care au răsărit printre ele sunt ofilite, iarba este arsă de soare. Așadar, atenție la căpușe sau la alte vietăți ce și-au găsit loc aici.

Mormanele de pământ tronează în parc printre aleile turnate de ceva vreme. O dovedește faptul că buruienile au acoperit deja o parte din ele. Autoritățile locale au aprobat indicatorii tehnico-economici ai investiției încă din 2016, însă abia la finalul lui 2018 procedura a fost inițiată. Contractul a fost semnat abia la finalul anului 2019, pentru 5,6 milioane de lei.
Potrivit documentației tehnice, aleile vor fi înlocuite și se vor folosi pavele de mai multe forme, chiar și de frunză. În parc va apărea o piațetă și o fântână ornamentală. Vor fi realizați aproape 22.000 de metri pătrați de alei cu dale și asfalt, se vor instala 82 de stâlpi de iluminat cu două corpuri, patru pergole, 115 bănci din lemn, cinci bănci din piatră, două „bănci circulare Sole” și două rastele de biciclete. Vor fi plantați 964 de arbori și arbuști, respectiv 3.762 de trandafiri.

Șantierul va mai trena pentru că noua administrație a descoperit că pe sub cele trei parcuri trebuie schimbată rețeaua de termoficare. Pentru a nu sparge de două ori aleile, modernizarea spațiilor verzi va fi făcută după ce va fi introdusă conducta. Însă utilajele care lucrează și care au lucrat aici au reușit să distrugă trotuarele noi. Dalele au cedat și s-au format devivelări adânci. Măcar aici se strânge apa.

Se spunea cândva că Timișoara poate fi parcursă, pe malul canalului Bega, de la Uzina de Apă până la podul Modoș, mergând doar prin parcuri. Și acum plimbarea poate fi făcută prin parcuri, scuaruri sau spații verzi, dar ele sunt mai neîngrijite față de cum erau în trecutul apropiat.

Am fost și noi în cel mai reprezentantiv parc de pe malul Begăi și din centrul Timișoarei — Parcul Rozelor. Aici este un adevărat dezastru. Buruieni, ambrozie, trandafiri morți, iarbă necosită și uscată. Situația trenează de câteva săptămâni și, după insistențe, Primăria Timișoara a transmis o poziție mass-media despre situația din parc.

„Conducerea Primăriei Municipiului Timișoara a solicitat S.C. Horticultura să remedieze de urgență mai multe probleme constatate în Parcul Rozelor, parcul aflându-se în administrarea acestei societăți. Parcul Rozelor trebuie să fie, din nou, un motiv de mândrie și bucurie pentru timișoreni. În baza rapoartelor redactate în urma vizitelor în teren, efectuate de inspectorii Primăriei Timișoara, conducerea instituției a purtat, miercuri, mai multe discuții atât cu reprezentanții Direcției de Mediu, cât și cu cei ai S.C. Horticultura S.A.

În urma acestora, a fost dispusă remedierea de urgență a problemelor constatate, cauzate de o varietate de factori. Astfel, reprezentanții Horticultura S.A. au informat conducerea Primăriei Timișoara că gardul viu a fost atacat recent de dăunători și că, în urma tratamentelor efectuate în ultimele zile, acesta este acum în refacere. De asemenea, având în vedere temperaturile ridicate anunțate în perioada următoare, reprezentanții Horticultura S.A. s-au angajat să ude mai des plantele din Parcul Rozelor.

În următoarele două zile se vor efectua în parc și acțiuni de plivire a buruienilor care au apărut în ultimele zile”, a transmis primăria.

Și aici există un sistem de irigare, dar nici el nu mai funcționează.

Parcurile nou reabilitate, cum este Parcul Central sau Alpinet, arată ceva mai bine. Însă și în cazul lor sunt probleme cu gazonul. Unele porțiuni sunt arse, semn că iarba nu a fost udată. Noroc cu zonele umbrite, care au mai blocat o parte din razele soarelui.

Autoritățile promit udări, însă și aceste operațiuni se pare că se fac prost. O recunoaște viceprimarul orașului, Cosmin Tabără, care spune că a mai văzut angajați Horticultura care au udat scuaruri în mijlocul zilei.

„Ne confruntăm cu vremea aceasta caniculară și este groaznic pentru plante. Noi nu avem voie să spunem că avem nevoie de timp să ne acomodăm. Am văzut udarea în mijlocul zilei. Eu știu că acasă am un gazon și nu îl ud în timpul zilei. Dacă uzi mai mult și apa băltește pe iarbă și se încălzește, opărește gazonul. Probabil și din cauza asta am asistat la arderea acestui gazon. Trebuie udat dimineața devreme și seara. Eu aș verfica prima dată dacă s-a respectat această procedură. Trebuie văzut în amănunt ce s-a întâmplat pentru că nu este normal”, a spus Tabără.

Închiem plimbarea noastră prin parcurile din Timișoara în fața Primăriei. Parcul Justiției, cu gazon englezesc și mii de lalele, a ajuns în atenția opiniei publice după ce iarba s-a veștejit. Dacă ne uităm la pozele făcute de timișoreni în primăvară, diferența este mai mult decât evidentă. Locul culorilor date de lalele este luat acum de iarba arsă de soare.
Parcul a fost reamenajat în 2015, fiind refăcute aleile, gazonul, zonele de flori și copaci, s-a montat un sistem de irigare și s-au desființat gardurile de pe Strada 20 decembrie 1989 și Bulevardul C.D. Loga. În parc se poate găsi o largă varietate de arbori și arbuști, precum și foarte multe flori: ghiocei, zambile, narcise.

Foto: Adrian Ionescu

1 COMENTARIU

  1. […] Nu îmi vine să cred câte parcuri sunt în Timișoara! Însă sunt foarte neîngrijite, iarba este uscată și netunsă” — au spus doi turiști din Cluj, care au poposit în orașul de pe Bega pentru câteva zile. De aici am pornit și noi reportajul din acest număr al „Banatului Azi”. Am luat la pas parcurile, cele din centru, dar și cele de pe malul Begăi, și vă prezentăm concluziile, conform, banatulazi.ro. […]

LĂSAȚI UN MESAJ