Orașul din România care a luat cei mai mulți bani europeni. Mii de turiști ajung aici. Rețeta succesului

348

În urmă cu 20 de ani, ceea ce se cheamă/recheamă astăzi „Alba Carolina“ – oraşul de sus al Albei Iulia – era o unitate militară românească întărită pentru a face faţă „pericolului maghiar“.

Un punct strategic de apărare pentru o teamă nedesluşită. Adică ceea ce fusese la începutul lui 1700, când a fost construită: o cetate de apărare împotriva Imperiului Otoman, principala fortificaţie din Transilvania a Imperiului Habsburgic.

Prin cele şapte porţi ale sale, vechea cetate Alba Carolina primeşte azi mii de turişti. Hotelurile sunt pline, deşi nu suntem în sezon de vacanţe, terasele sunt pline şi la miezul nopţii, deşi e o zi de joi. Distracţia costă însă: în jur de 70 de milioane de euro a înghiţit restaurarea vechii cetăţi.

„Vechea cetate este reconstruită în bună măsură cu fondurile Uniunii Europene. Alba Iulia este oraşul care a luat cei mai mulţi bani europeni dintre toate localităţile din România. Peste 3.000 de euro pentru fiecare locuitor, faţă de 1.000 de euro media în restul României. Am luat de la Uniunea Europeană 200 de milioane de euro, cât şapte- opt bugete locale, doar pentru Alba Iulia, nu pentru restul judeţului. Din 2009 până în 2014 am atras bani cât şase bugete locale“, spune primarul Mircea Hava.

La ultimul recensământ, Alba Iulia avea 63.000 de locuitori

2-mircea-hava-primar-alba-iuliaMircea Hava (62 de ani) este primar al municipiului Alba Iulia din 1996 încoace (a mai fost primar şi între 1991 şi 1992). O viaţă de primar, prin urmare. A fost fondatorul FSN (PD) Alba Iulia în 1992. Acum este liberal pentru că PD (PD-L) a fuzionat cu PNL, rămânând sub umbrela acestuia din urmă. Nici deschiderea unor anchete pentru felul în care a cheltuit banii nu au vreo concluzie, în ce-l priveşte. Ultimele alegeri din 2016 le-a câştigat cu 59% din voturi, iar partidul său a zdrobit în Alba Iulia PSD – 12 mandate de consilier au mers la PNL şi doar 5 la PSD – în vreme ce PSD a zdrobit PNL aproape peste tot în ţară.

Reprezentanţa Comisiei Europene în România a organizat săptămâna trecută Ziua Europei – 9 mai – la Alba Iulia pentru că sunt anul acesta 100 de ani de la Marea Unire, anunţată la Alba Iulia şi, subtil, pentru a sublinia cât de important este ajutorul pe care UE îl acordă României susţinând reconstuirea oraşelor ei. Şi 200 de milioane de euro se văd bine de tot într-un oraş de doar 60.000 de locuitori, de şase ori mai mic decât sectorul 3 al Bucureştiului, care încap cu toţii în Stadionul Naţional din Capitală. Se văd în străzile mai curate, în cetatea mică şi frumoasă, în porţile şi zidurile reconstruite ale Albei Carolina, în cele două catedrale majestuoase – romano-catolică şi ortodoxă.

Cum se face însă de unii pot şi alţii nu? Cum de unii atrag fonduri UE şi alţii nu?

Vezi tu – zice primarul – i-am adus pe cei mai buni. Şi continuă apoi cu discursul comun al tuturor politicienilor: curaj, viziune…

Mai spune însă: „Unii (unii dintre cei care lucrează cu proiecte UE – n. red.) au salariul aproape dublu faţă de al meu. Dacă îi plăteşti bine, vei avea performanţe. Este o iluzie că poţi avea rezultate bune cu oameni prost plătiţi.“

Cât câştigă, aşadar, un angajat, din Alba Iulia care se ocupă de proiectele europene?

Citește continuarea interviului pe Ziarul Financiar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.