„Întotdeauna te străduiești neobosit să-ți extinzi cunoștințele și astfel, pe lângă propria ta plăcere și mare bucurie mentală, vei câștiga și un sentiment sublim – că ai devenit util” la realizarea primul plan urbanistic din Belgrad în 1867.

Pentru că nu doar în marile capitale se nasc oameni de vază ce fac cinste comunităților din care provin, azi vom arăta că și din provincia noastră a Banatului au plecat în lume vizionari ce au schimbat lucrurile închisate în vechi cutume.

Se face mare caz de marii reformatori sau urbaniști după un termen mai nou și „modern” ce au planificat, proiectat, desenat și mai ales gândit câte un vechi târg prăfuit și întortocheat pentru al ridica la standardele secolului său. Cel mai celebru astfel de personaj vizionar este cunoscutul francez Georges-Eugène, Baron de Haussmann de care se povestește că a tăiat cu sabia ulițele noroioase ale Parisului pentru a trasa marile și luminoasele bulevarde ce fac și azi din capitala franceză o adevărată capitală a luminilor. Nu doar trasarea unor artere largi și drepte face parte dintr-un astfel de măreț program de modernizare urbană. Trebuie avute în vedere și infrastructurile aferente de la canalizare, aducțiune de apă dar și un transport facil pentru oricine, nu doar pentru clasele suspuse.

Un alt mare personaj ce a schimbat fața unui alt mare oraș pe care l-a ridicat la rang de metropolă a fost și nu mai puțin cunoscutul Ildefons Cerdà. Inginerul catalan a schimbat total aspectul Barcelonei. Prin planurile sale de „extensie” orașul mediteranean a devenit unul din cele mai cautate chiar și în ziua de azi. Prin lucrările sale atât teoretice cât mai cu seamă practice este considerat părintele acestei noi științe a planificării unui oraș ce a purtat de atunci chiar numele de urbanizare (planificare urbană). Este știința de a ridica cunoștiințele de arhitectură de la nivel de clădire individuală la nivel de zone de locuire și trăire și de a le îmbina cu știința inginerului constructor, a specialistului horticol și a celui ce se ocupă de transporturi.

Contemporan cu cei doi și la fel de inovator a fost și un om de știință plecat de jos de pe malurile Dunării din Clisură ce a făcut la vremea sa lucrări la fel de impresionante dar pe care memoria europeană nu prea în cunoaște.

Emilijan Josimović este exemplul evident că la școlile din Lugoj și Caransebeș se făcea carte la nivelul cel mai de sus pentru acea epocă. Cine deținea o diplomă de absolvire a Școalii Militare de Cadeți din Caransebeș sau al liceului din Lugoj putea să-și continue studiile la orice universitate de renume din Europa. Nu era cu nimic mai puțin pregătit decât orice tânăr de la orice școală cu mari pretenții de pe întreg continentul.

Emilijan Josimović a văzut lumina zilei în 1823 în așezarea Moldova Veche pe dealurile ce străjuiesc Dunărea. Părintele său era unul din ofițerii regimentului de frontieră ce păzea fruntariile imperiului de incursiunile turcești. Despre tatăl, Josimović senior se știu prea puține. Cert este că se stinge destul de repede și lasă o familie împovărată cu mai mulți copii. Emilian avea un frate mai mare și doi mai mici. Jovan, fratele mai mare, preia rolul de tutore pentru frații mai mici. Devine negustor și a cooperat cu Miša Anastasijević, care a ajutat la școlarizarea lui Emilijan rămas orfan.

În 1831, Emilijan s-a înscris la liceul din Caransebeș. A terminat școala militară cu specializare în matematică la Lugoj. Tocmai seriozitatea cu care se apleca asupra studiului îl fac remarcat de cei cu stare ce-i înlesnesc continuarea studiilor academice la Universitatea din Viena. Prin spritul său deschis spre nou și cunoaștere reușește să obținând o diplomă în științe filosofice dar și în științe tehnice la vârsta de doar 22 de ani.

Tânărul inginer părăsește Imperiul Habsburgic și răspunde chemării autorităților din noului stat sârb ce dorea specialiști cu pregătire temeinică pentru scoaterea țării din evul mediu și trecerea la o societate actualizată la nivelul jumătății secolului al XIX-lea. Acceptă să meargă la Belgrad și motivat de apropierea de locurile natale de pe celălalt mal al Dunării. Oriunde în Austria sau Ungaria ar fi fost mult mai departe. Fiind etnic sârb nu mai avea nevoie de o perioadă de acomodare cu limba noilor săi concetățeni.

La început, la sosirea sa la Belgrad, în 18 septembrie, devine profesor de matematică cu jumătate de normă la liceul belgrădean. Aici muncește asiduu până în anul 1850 și deschide o nouă lume în fața învățăceilor. Tot în acea perioadă fondează împreună cu un grup de inițiativă Societatea Tehnică ce urmează să aducă la un loc oamenii de știință și inginerii.

Nu își uită trecutul militar din liceu și după 1850 trece la catedra de matematică și mecanică de la Școala de Artilerie. Primii patru ani cărturarul este încadrat doar cu jumătate de normă din lipsă de fonduri. Din 1854 până în 1869 ca profesor titular, pe lângă matematică, a predat și geodezie, necesară viitorilor ofițeri.

A devenit profesor universitar titular la Visoka( Velika) škola (Școala de înalte studii – viitoarea Universitatea din Belgrad) la 19 noiembrie 1869. Acolo a fost șeful Departamentului de matematică. Urcă toate treptele academice până când a ajuns la demnitatea de rector. E interesant de menționat că în acea epocă rectorul era ales de un Consiliu Academic dar și de regele țării.
S-a retras din Visoka škola, între timp devenită Universitatea din Belgrad după 33 de ani de muncă educativă dedicată educații științifice a tinerilor studioși.

Emilijan Josimović a dus și o intensă activitate de cercetare. A elaborat manuale și cursuri universitare de trigonometrie, matematică, mecanică, geometrie, geometrie descriptivă și perspectivă, precum și un manual despre arhitectură civilă și construcția drumurilor. Toate acestea au fost aduse la zi în limba sârbă ce ducea lipsă de astfel de manuale. Mulți tineri studiau după carți primite din străinătate în alte limbi. Josimović a standardizat limbajul academic într-o limbă comună și ușor de înțeles.

Ca mai toți învățații din secolul al XIX-lea a avut preocupări din multe ale domenii al cunoașterii și culturii. Emilijan Josimović a participat activ la viața publică și socială din Belgrad și Serbia, în care erau puțini intelectuali la acea vreme. A devenit membru al Societății Literelor Sârbe la 1 august 1848, apoi al Academiei Regale Sârbe. De asemenea, a participat la fondarea și materializarea primei Școli Tehnice, precursorul actualului Asociație a Tehnicienilor și Inginerilor din Serbia.

A fost unul dintre fondatorii „Societății de Cântări din Belgrad” în 1853. Ca inginer, a încercat în 1867 să rezolve problema alimentării cu apă în orașul Belgrad. El și-a publicat „Propunerea” în ziare și și-a imaginat că apa va fi ridicată din Dunăre cu ajutorul pompelor. În 1885, deja pensionarul Josimović este membru activ al „Societății Agricole Sârbe”. De asemenea, a scris articole pentru ziarul „Težak” (1889). Dar cu toate aceste activități și preocupări savantul nu își uită marea pasiune, arhitectura. Emilijan Josimović și-a petrecut întreaga viață profesională dedicată predării și proiectării peisajelor urbane inovatoare.

Cea mai semnificativă lucrare a lui Emilijan Josimović este cu siguranță „Explicația propunerii de reglementare a acelei părți a orașului Belgrad care se află în tranșee” realizată în perioada 1864-1867, anul în care Belgradul a devenit oficial un oraș liber de influența fostei perioade turcească.

Planul îndrăzneț și de amploare al lui Josimović este sistematizarea zonei celei mai mai haotice, centru de astăzi. Acest lucru, ca o coincidență, se întâmplă în aceiași perioadă cu marile șantiere de construcție din alte orașe europene importante, cum ar fi renovarea Parisului de către Haussmann și „extinderea” Barcelonei de la Ildefons Cerda numită Eixample.

Primul plan urbanistic a trasat câteva dintre axele de bază ale Belgradului de astăzi – strada Knez Mihajlova, bulevardele Țar Dušan, regele Petru I. Până atunci, străzile din Belgrad erau în mare parte sinuoase. Șanțul a fost o fortificație externă a cărei linie poate fi recunoscută în traseele rupte ale coroanei de azi Kosančić, Topličin și Obilić (cerc). Subliniind lipsa de verdeață și spații libere pentru odihnă, Josimović propune parcuri publice pe locul numit Marea Piață (Studentski trg) și pe Kalemegdan. Prima idee pentru construirea unui sistem modern de alimentare cu apă în Belgrad a fost propusă de Emilijan în 1867. El a plecat de la faptul că rezervorul central ar trebui să fie plasat în cel mai înalt nivel o parte a orașului, în Orașul de Sus, în timp ce mașina cu aburi aducea apă din Dunăre, iar apoi ar fi fost distribuită din vârful dealului în diferite părți ale orașului. Ideea era simplă dar genială, cu toate acestea, nu au existat bani sau sprijin pentru ideile sale.

Treptat măsurile de modernizare a vechii cetăți turcești au fost implementate. Unul din cele mai vechi orașe de pe continent fondat se pare încă din perioada celților și distrus de nenumărate ori de asedii a renăscut de data aceasta ca o adevărată capitală europeană. Mulți din turiștii români mai cu seamă cei din Banat ar trebui să cunoască faptul că cel ce a modernnizat în forță a fost un bănățean al nostru din Clisura Dunării ce a trecut fluviul pe malul său sudic.

Ca orice om de cultură avid de nou și curios de orice latură a cunoașterii s-a aplecat și spre alte domenii mai artistice fiind implicat și în fotografie unde a excelat în interesante peisaje, precum și în sculptură în lemn.

Emilijan a fost căsătorit de două ori. Prima soție a fost Emilija, fiica lui Vasilije Lazić. În familia lor s-au născut trei copii: o fiică Anka și doi fii, Nikola și Milivoj. După moartea Emiliei, Emilijan s-a căsătorit cu Živka, cu care a părăsit Belgradul în 1887. Cuplul căsătorit a continuat să locuiască mai întâi la Šopić, lângă Lazarevac, iar mai târziu la Sokobanja, unde clima mai sudică din munți le pria celor doi. Aici își găsește sfârșitul Emilijan Josimović la 25 mai 1897.

Centenarul adoptării primului plan urbanistic al vechiului nucleu al Belgradului a fost marcat în 1967 cu o expoziție specială și o ceremonie academică. Institutul de Arhitectură și Urbanism din Serbia a publicat o publicație specială „Emilijan Josimović – primul urbanist sârb”, al cărui autor a fost dr. Branko Maksimović.

În timpul renovării străzii străzii Knez Mihailova și transformării sale în zonă pietonală în 1987, un monument cu numele Emilijan Josimović și anul adoptării primului plan urbanistic pentru Belgrad a fost ridicat în Piața Republicii în fața clădirii unde se află taverna „țarul Rus”.

Mulți bănățeni ce vizitează locurile pot face un popas de câteva momente pentru a oferi un gând unui mare urbanist european ce nu este încă destul de cunoscut.