2.1 C
Timișoara
vineri 13 decembrie 2024

Operaţii spectaculoase pe… porci. Ce învaţă chirurgi plasticieni din întreaga lume, la Timişoara

În loc să ajungă pe tradiţionala masă de Crăciun, mai mulţi porci au „aterizat” pe masa de operaţie, la Timişoara. Animalele au fost anesteziate, astfel că nu au simţit niciun fel de durere, iar zece chirurgi plasticieni din întreaga lume au încercat să înveţe cum pot să realizeze reconstrucţii de ţesuturi.

Simulările pe porci au loc, în perioada 16 – 18 decembrie, în cadrul Cursului Internaţional de Recoltare a Lambourilor pe Vase Perfroante pe Ţesut Viu, care are loc la Centrul de Chirurgie Laparoscopică şi Microchirurgie „Pius Brânzeu” al Universităţii de Medicină din Timişoara.

„Arta acestor operaţii constă în disecţia vaselor de sânge care irigă ţesuturile ce trebuie transplantate. Aceste vase de sânge uneori sunt de un milimetru diametru sau chiar mai fine. Cu toate acestea, ele pot să ducă suficient sânge ca bucata acea de ţesut transplantat să supravieţuiască în locul în care este nevoie de reparaţii. Cursul are ca scop învăţarea disecţiei acesteia foarte fine pentru ca să nu te duci în sala de operaţie şi să înveţi pe pacient. Mai bine să faci aici greşeli, să înveţi să ţi le corectezi şi apoi să mergi în sala de operaţie şi să dai maximum ce se poate pentru pacientul respectiv”, a explicat, astăzi, medicul Mihai Ionac, directorul cursului.

De astfel de reconstrucţii de ţesuturi pot beneficia, în primul rând, pacienţii cu arsuri sau victime ale unor accidente, iar rezultatele sunt de-a dreptul spectaculoase. „Cursul se adresează medicilor specialişti care doresc să înveţe tehnici de a reconstrui defecte de peste tot din zona corpului cu ţesut propriu al pacientului. Asta înseamnă că, în loc să folosim materiale sintetice ca să acoperim un defect, o arsură, un defect făcut în urma unei rezecţii după cancer, folosim ţesuturile proprii ale pacientului în aşa fel încât să reconstruim zona afectată”, a precizat şi medicul timişorean Alexandru Nistor.

Astfel de reconstrucţii de ţesuturi se realizează la Timişoara de peste 20 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Vasile Blaga, PNL Timiș: „Este exclusă orice colaborare cu AUR”

PNL Timiș este racordat la valorile europene și pune în aplicare principiile bunei guvernări. Vasile Blaga, președintele interimar PNL Timiș, declară: „În vederea asumării diverselor poziții...

Condițiile precare din maternități ne clasează pe un loc fruntaș în UE la mortalitatea infantilă

Accesul precar la servicii medicale, disparitățile în ceea ce privește dotarea maternităților și secțiilor de pediatrie din țară cu aparatură medicală necesară, precum și...

Citește și :