„Om la lună”, pentru prima dată în concert, la Timișoara

43

Trupa Om la lună ajunge pentru prima dată la Timișoara, sâmbătă, 29 august, unde o să prezinte publicului albumul Dans, compus și înregistrat în perioada de izolare. Concertul va avea loc la FABER (St. Peneș Curcanul 4-5) și se va desfășura în condiții de maximă siguranță.

„Suntem absolut încântați că vom ajunge pentru prima dată la Timișoara, un oraș în care ne doream de mult să cântăm, unde avem mulți prieteni și de care pe mine personal mă leagă o istorie de o viață. Când am terminat albumul Dans, cel trăit și simțit intens în perioada de izolare, nu am sperat că vom ajunge să îl prezentăm și în alte locuri decât în București. Dar, iată că din fericire, mai sunt oameni care fac mari eforturi să țină scenele deschise și să permită muzicii să existe în continuare”, spune Doru Pușcașu, component al trupei Om la lună.

Evenimentul de lansare de la Timișoara de pe 29 august de la FABER va începe la ora 20:00 și va respecta toate normele de siguranță, fiind permis accesul unui număr limitat de participanți.

Biletele s-au pus în vânzare, în doua variante, pachete de 2 si 3 persoane (în număr limitat), la prețul de 45 lei/persoană, fiind disponibile online de pe eventbook.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ