Of! Au început şcolile

12

„Cri, cri, cri,

Toamnă gri,

N-am crezut c-ai să mai vii.”

Astfel se lamenta un greier mic, adus de spate în fracul lui de-acum cam ponosit. Era, bietul, potopit de griji şi-şi târa cu greu lăuta devenită nefolositoare.

— Auzi, se răsteşte la el Marea Doamnă Gri. Nu te mai văicări! Un menestrel dibaci ca tine se poate descurca chiar de-i cam leneş din fire.

— Cum asta? Eu sunt mic, nu ştiu nimic.

— Ia du-te tu la Coana Mare, bunicuţa  furnică, şi cântă-i frumos în strune şi-ai să vezi că nu vei rămâne muritor de foame. Nici pe drumuri nu vei mai fi. O să te ajute ea să prinzi şi tu cheag. Dacă eşti copil isteţ şi-ţi cunoşti interesul, baron, ba nu, sultan te-ajungi.

— Cum să ştiu face astă lucrătură?

— Ia exemplu de la oameni. Bărbaţii vajnici se dau bine pe lângă femeile clanului, le lasă să creadă că-s topiţi după ele, iar ele, minţi înguste, luate de la cratiţă, nu realizează-n veci că sunt jucate din sfori, ca la bâlci. Scot ficiorii castanele din foc fără să se ardă. Ei doar se ospătează. Joacă-ţi bine cartea sentimentală şi vei vedea că-ţi va umple nu numai burta, ci şi teşchereaua. Tu nu ai altceva de făcut decât să planifici ce şi cum să facă. Şmecher cum te ştiu, o să dai lovitura. Când îi fi maharajah, să nu uiţi a mă invita şi pe mine la chermeze.

— Şi dacă nu-mi iese?

— Termină! La alţii le e mai rău ca ţie şi de aia tot găsesc soluţii.

Avea dreptate Doamna Toamnă. Plină lumea de răi. Huligani plătiţi, înarmaţi şi organizaţi paramilitar, năimiţi să dovedească oamenii de bine. Înaltă trădare, ucigaşi plătiţi de barosani duşmani şi chiar muieri trădătoare ale sfintei cauze. Noroc că de acestea nu sunt multe. Or, cu o floare nu se face primăvara, aşa că, cine are parte de aşa ceva poate râde pe sub mustaţă. Că de se îmbăţoşează odată… vede ea! Aşadar, pericolul încă nu-i iminent. Cu un sfetnic eminent, care scoate din pălărie o scrisoare parafată de nume celebru, se face praf toată dăndănaia. Totuşi, multe nemernicii pe lume. Nici nu ştii de unde sare iepurele şi aterizează năpasta. Uită-te, până şi porcii s-au pus contra. Taman acum li s-a  năzărit să ia parte activă la starea de denigrare a stăpânului, îmbolnăvindu-se de pestă. Mari neobrăzaţi, să întoarcă ei economia cu susu-n jos, tocmai acum, când ne mergea atât de bine, când plănuim şi iar plănuim să facem şi să dregem. Ne-au băgat porcii beţe-n roate. Că parcă n-am avea altă treabă decât să luăm măsuri împotriva răspândirii pestei. Cum s-o opreşti, frate? Cu garduri, ca bulgarii? Phuah! Apă de ploaie. Mai bine le cântăm godacilor prohodul şi am terminat daravela. Sunt alte treburi mai serioase de rezolvat. Să ne gândim numai la sărmanele de legi ale justiţiei! De când aşteaptă?! Că şi astea, egoiste! Interesul poartă fesul. Se încăpăţânează să nu-şi facă apariţia schimbate la faţă. Ar fi spre binele tuturor. Dar, nu. Numai cum vor ele. Le trebuie şi ăstora niscai avantaje colea. Se poate?! Ne daţi, venim. Nu? Pofta-n cui! S-a apelat la chirurgi plasticieni pricepuţi în d-alde astea, să le aranjeze cum trebuie, ca să ne luăm de-o grijă. Dar şi aceştia-s hahalere. Se cam codesc. Dacă nu le iasă? Atunci, ei ce se fac? Ne, ne, ne! Mari potlogari. I-o fi ajuns  teama de mititica?!

Pe lângă toate, se mai găsesc unii să clămpăne cum că satul arde şi baba se piaptănă. Şi, mă rog frumos, de ce nu-i bine că se face referendum pentru redefinirea familiei? Se mai duc o groază de bani pe apa sâmbetei, se mai ceartă oamenii ca chiorii. Este o deturnare perfectă de la grijile lor serioase. Aceasta-i o bună prevedere ca să nu ajungă depresivi. Spitatele-s un loc de vai ş-amar. Mai bine le dăm o diversiune de rumegat şi nu mai ajung la spital. Poate scăpăm şi de sinucigaşi. Nu se mai gândesc la ei înşişi, ci la pentru ce să opteze. Pentru o familie tradiţională, sau nu. Dilemă serioasă, ce mai. Îţi pune mintea pe bigudiuri. Nu mai ai vreme să dai colţul din cauza suprasolicitării. Unii o mai iau totuşi razna, nerecunoscători pentru grija ce li se oferă. Îşi fac bagajele şi o tund care pe unde, apoi fac pe marii patrioţi şi se întorc dându-se cheţi pe la mitinguri.

Of! După atâta vânzoleală, am uitat cu totul că a început şcoala. Cum ce are tanda cu manda? Are, fiindcă unii vociferează cum că şcolilor le pică tavanu-n cap, că nu au avize de funcţionare de la pompieri şi că, proaste cum sunt, vor arde copiii-n ele precum şobolanii, aşa, ca în clubul Colectiv. Se vrea un proces corect, după tot dichisul, sigur că durează cu anii. Dar ce vrei cu cârcotaşii? Ei găsesc nod în papură şi zbiară că nici până acum vinovaţii nu sunt pedepsiţi. Alţii se leagă de latrinele din curte, unde alţi copii se îneacă picaţi în rahat. Parcă ar fi treaba cuiva, că mă-sa şi tac-su nu i-au învăţat să stea ca lumea pe o gaură.

A! Cică a început anul şcolar fără manuale şi că şi acelea care au ajuns pe bănci sunt pline de greşeli ca mâţa de purici. Ei şi? Ce-are? Şi greşeala-i scrisă-n legile omeneşti, vorba cântecului. Doamne, că bine ştim să le mai zicem! Auzi tu, numai! Cică în cartea de română de clasa nu ştiu care, oricum nu are vreo importanţă, sunt greşeli cu toptanul. Dezacorduri şi altele. Aşişderea, greşeli, în cartea de geografie, în cea de istorie, de biologie. Ba şi de matematică. Unu cu unu nu mai face doi. Ce mare scofală! Apoi are vreo importanţă dacă inima-i în locul ficatului şi dacă acesta-i în dreapta sau în stânga. Să funcţioneze, ăsta-i şpilul, ca să nu se ducă omul la doctor, iar Casa de Asigurări să plătească şi să golească vistieria statului, că doar are cine să-şi bage mâna pân’ la cot în ea, nu? Ce dacă un oraş e pus unul în locul altuia? Nu-i tot oraş? Nu trăiesc tot oameni? La fel şi cu ţările. Numai penalii ar avea nevoie să ştie exact care pe unde se află în acea Americă Latină. În rest, ce nevoie avem să ştim cu precizie? Doar nu suntem ceas elveţian.

De ce am fi noi mai catolici decât Papa? Când primul îndrumător al dascălilor zice că „… manualele şcolare este un subiect…”, înseamnă că merge şi aşa.

S-a arătat la televizor cum merge treaba în Ţările Nordice. Oare pe acestea le-or fi pus la locul lor în Scandinavia, ori că le-au trimis să-şi mai dezmorţească minţile prin căldura Africii? Chiar că ar avea nevoie. Prea le-a îngheţat judecata. Ce o fi în capul lor? Cică educaţia care se face prin şcolile lor urmăreşte ca, în primul şi în primul rând, acei copii să fie fericiţi fizic şi psihic. Să fie stăpâni pe abilităţile de comunicare: vorbirea, cititul şi scrisul. Doamne, facum cruce! Că ce dacă nu zâc ceva corect? Pică cerul? M-aţi înţeles ce am vrut să zic? Asta-i. Basta. Scris şi citit? Acestea numai dacă chiar vrea cineva s-o facă. Când îi baş musai. Altfel, dacă mai călcăm prin străchini, nu se face gaură-n cer şi nimeni nu moare din asta. Viaţa merge înainte. Nu-i normal?!

Tot prin ţările acelea, îi învaţă pe elevi să fie ei înşişi. Să se autocunoască. Să aibă idei şi să aibă curajul să şi le exprime liber. În clasă să fie o atmosferă lejeră, de camaraderie. Îi învaţă să fie cetăţeni oneşti şi muncitori, şi responsabili. Oamenii aceia s-au prostit la cap, sau ce au? Asta-i şcoală? Cum să-i înveţi să tragă la lucru din toate puterile, dacă tu le dai totul mură-n gură? Şcoala e gratis. Parcă la noi nu-i! Le dau leptopuri la fiecare elev, tot gratis, pe trei ani. După, cine vrea îl cumpără cu 50 de euro. O bagatelă. În excursii sunt duşi tot gratuit. Treabă-i asta? Părinţii aceia trebuie că mor de plictiseală. Nu mai merg şi ei la un shopping de caiete, penare, creioane, cărţi, ghiozdane. I-aş întreba, că asta nu ne-au spus-o, şi uniformele sunt gratis? Îi şi îmbrăcaţi? Ca şi când bieţii de ei ar fi de la casa de copii? Hm! Cam naşpa. Sărmanii! Nu-şi dau seama ce-i aşteaptă atunci când copiii, cu libertatea şi democraţia supte odată cu laptele mamei, vor fi mari şi or strâmba nasul, că nu le place aia şi ailaltă. Ce se fac atunci dacă nu au la îndemână, ca noi, jandarmi cu căşti, desigur neidentificabile, apăraţi de platoşe, cu scuturi şi cu pulane cu care să-i liniştească pe cei care se obrăznicesc prea tare şi ies prin pieţe să-şi expună pretenţiile absurde şi să-şi scoată drepturile? Ha?

Noi suntem prevăzători. Dăm o groază de bani, dar merită, pe gaze cu care să-i gazăm pe nemernici şi să-i facem să se astupe. Să nu mai caşte gura. Ce vorbiţi, că banii aceştia ar merge mai bine pe spitale, asistenţă socială sau şosele, dacă nu autostrăzi?! Astea-s prostii. Liniştea şi nedezbinarea oamenilor este singurul lucru important. Pentru aceasta trebuie să-i apărăm de nemernicii de instigatori la ură. Punem, dragilor, tunurile cu apă pe ei şi să vezi cum ţi-i răcorim de urgent. Fug ca potârnichile pe străzi laterale, dar noi nu ne lăsăm. După ei, până ce-i ajungem şi-i articulăm cum se cuvine. Absolut legal. Asta-i! Duşmanul trebuie zdrobit. Uite de-un exemplu. S-au mărit salariile şi pensiile, dar ortacii au scumpit totul de trei ori pe atât. Curent, gaze, apă, gunoi, taxă de drum. De mâncare, nici nu mai are rost să deschidem discuţia. Noi am vrut binele poporului, dar duşmanul acţionează. Şarpele trebuie stârpit. Multinaţionalele-s de vină. Răuvoitoare. Duşman de clasă. Să dispară! Ce dacă rămân oameni fără loc de muncă? N-are a face. Se descurcă ei. Românul e inventiv, nu ne facem griji. După modelul unei glume:

— Bine, maică, bine că am primit înapoi pământul, dar ar fi bine să mai rămână şi la colectiv, ca să avem de unde fura.

Acum, colac peste pupăză, au mai venit şi cu ideile acestea din sistemul şcolar nordic. Haide şi mereţi d-acilea! 

Liliana Ardelean

P.S.:

iminent, eminent. Iminent înseamnă inevitabil, iar eminent are sensul de excepţional, remarcabil.

prevedére. Accentul cade pe cel de al treilea „e”, după cum se vede. Prevédere nu sună prea româneşte.

vânzoleală se scrie cu „z”, nu cu „j”.

purici cu varianta pureci, aşa după cum singularul poate fi puric, sau purec, ori purece, purice.

vistieria şi nu visteria. Vă rog, nu mâncaţi un „i”, fiindcă oricum nu vă satură. E cam prea subţirel.

 „… manualele şcolare este un subiect…”  Pe aceasta nici nu mai vreau să o comentez. E de grădiniţă. Manualele este???

a ţi se năzări (reg.) = a-ţi veni cheful, sau a ţi se părea, depinde de contecst.

baş (reg.) = chiar.

cheţi (argou) = şmecheri.

 

Cu drag vă salută,

 L.A.

P.P.S.: Eu îmi cer scuze că insist încă şi vă bat la cap cu astfel de mizilicuri precum e limba română corectă. E fapt dovedit că se poate ajunge hăăăt departe, pe scaune înalte, şi făr’ de ea. Nu vă faceţi că nu ştiţi ce fel de scaune! De fapt sunt portofolii. Aha, acum aţi ghicit despre ce e vorba-n propoziţie!

LĂSAȚI UN MESAJ