Observatorul laptelui, prima structură care va monitoriza piața laptelui și a produselor lactate

63

În Ședința Guvernului din 8 februarie 2023 a fost adoptată Hotărârea privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.307/2022 a laptelui și produselor lactate și a Ghidului de definiții și termeni folosiți în industria laptelui.

Astfel, la nivelul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va funcționa „Observatorul laptelui şi al produselor lactate”, structură ce are ca obiective colectarea, prelucrarea și centralizarea datelor și a informațiilor referitoare la piața laptelui și a produselor lactate, respectiv cele cu privire la exploatațiile de vaci de lapte, bivolițe, oi și capre, efectivele de animale, cantitățile de lapte, prețul laptelui crud materie primă, al laptelui comercializat și al produselor lactate, precum și al costurilor de producție.

„Prin acest mecanism deosebit de important am transpus o serie de reglementări cuprinse în legislaţia europeană în domeniul producţiei, procesării şi comercializării laptelui şi a produselor lactate, în beneficiul consumatorilor, pentru protejarea sănătății populației”, a declarat ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Petre DAEA.

Actul normativ aprobă Ghidul de definiții și termeni folosiți în industria laptelui, stabilind aspecte ce vizează constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor. Acestea se realizează de către reprezentanți ai autorităților cu atribuții în domeniu, respectiv, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor și MADR, prin Direcția Generală Control, Antifraudă și Inspecții și prin inspectorii abilitaţi din cadrul compartimentelor de inspecţii ale direcţiilor pentru agricultură judeţene.

MADR asigură confidenţialitatea datelor şi informaţiilor individuale, prin adoptarea de măsuri administrative, organizatorice şi tehnice de protejare, de prevenire a accesului, difuzării, înstrăinării şi distrugerii neautorizate a acestora.

„Observatorul laptelui și al produselor lactate” este organismul de legătură cu Observatorul pieţei laptelui din Uniunea Europeană, constituit la nivelul Comisiei Europene, în vederea implementării mecanismelor organizaţiilor comune de piaţă care constituie și gestionează baza de date a sectorului lapte și produse lactate, în vederea elaborării măsurilor de piață în acest domeniu prin întocmirea lunară a rapoartelor punctuale și/sau generale.

Furnizorii de date pentru mecanismul de piață „Observatorul laptelui și al produselor lactate”, sunt:
– Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA);
– Agenția Națională Pentru Zootehnie „Prof.Dr.G.K. Constantinescu” (ANZ);
– Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA);
– Autoritatea Vamală Română.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.