Obligată să plătească daune de 30.000 lei după ce l-a numit ”prostul satului” pe secretarul Primăriei, pe Facebook

993

O tânără din Hunedoara a fost obligată de instanţă să-i plătească daune morale unui bărbat pe care l-a jignit pe Facebook. Omul şi-a angajat un avocat şi i-a cerut celei cu care se afla în dispută 30 de mii de lei. La capătul unui proces de aproape un an, a reuşit să demonstreze că postarea cu pricina l-a afectat emoţional.

”Ea a avut nişte litigii cu primăria pe care le-a pierdut şi a început să mă denigreze acolo pe acea pagină în tot felul. M-a făcut „Prostul satului!”, a explicat Dănuţ Lăslău, bărbatul care a cerut tinerei daune morale și care este chiar secretarul primăriei Hunedoara. Şi primul cetăţean al judeţului care a obţinut despăgubiri, după ce o femeie l-a jignit într-un comentariu, pe Facebook.

”A scris un articol defăimător pe o pagină, pe un grup, în care mă defăima, mă compara cu un secretar de CAP, ma facea prostul satului si în tot felul”, a mai afirmat Lăslău.

Omul a salvat postarea şi a dus-o în instanţă, unde a cerut daune morale de 30 de mii de lei. La nouă luni distanţă, a venit şi sentinţa.

Judecătorii au apreciat ca respectivul comentariu i-a afectat demnitatea reclamantului si i-a adus atingere onoarei acestuia, dar si membrilor familiei care au citit cuvintele jignitoare!! Instanta a obligat-o pe cea care a facut postarea sa-i plateasca reclamantului 2 mii de lei, daune morale.

Decizia este o premieră doar în Hunedoara, pentru că la nivelul ţării s-au mai înregistrat astfel de sentinţe, după ce Înalta Curta a decis în 2013 că Facebook este spaţiu public. Practic, utilizatorii reţelei pot fi oricând trimişi în judecată dacă nu-şi aleg cum trebuie cuvintele.

sursa – observator.tv

LĂSAȚI UN MESAJ