12.1 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Oameni cu funcții importante în SRI, SIE și MI erau în cordoanele de trăgători din 1989

Asociația 21 Decembrie 1989 a adresat o scrisoare deschisă adresată Reprezentantelor Diplomatice ale Statelor Membre UE și NATO la București.

Asociația 21 Decembrie 1989 a luat act de decizia Curții Constituționale din data de 16 februarie 2016, prin care Plenul Curții Constituționale a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma ‘ori de alte organe specializate ale statului’ din cuprinsul dispozițiilor art.142 alin.(1) din Codul de procedură penală este neconstituțională.
Prin decizia adoptată, Curtea Constituțională limitează implicarea serviciilor de securitate în faza de urmărire penală a unui dosar penal, indiferent de infracțiunea care se cercetează.

În cauză, Asociația 21 Decembrie, Mărieș și Vlase c/ România, Curtea de la Strasbourg a cerut României abrogarea legii siguranței naționale nr. 51/1991, și înlocuirea acesteia cu o lege nouă, de esență euroatlantică.
Nici până în prezent Statul Român nu s-a conformat acestei hotărâri, spune Asociația 21 Decembrie 1989 în scrisoarea deschisă.

Asociația 21 Decembrie 1989 a atras atenția, în repetate rânduri, asupra implicării nelegale a instituțiilor de forță în tergiversarea soluționării Dosarelor Revoluției și Mineriadei din 13-15 iunie 1990 și consideră că nu se poate face Justiție și nici instrucție penală cu securitatea infiltrată în toate structurile statului.

”Stagnarea României se datorează actorilor perioadei infracționale decembrie 1989 — iunie 1990 și suitei lor de complici!
Exemplu: Elevi de la școlile de ofițeri și subofițeri din cordoanele de trăgători din 1989 au devenit în acești ani oameni cu funcții importante în SRI, SIE și MI. I-au adus în cordoane și i-au implicat în evenimentele de până în 22 decembrie, dar mai ales în cele de după 22 decembrie pentru a-i compromite, și șantaja moral, asociindu-i la guvernământul de tip mafiotic ce a urmat” – subliniază Asociația 21 Decembrie 1989.
Și adaugă: ”În Parchete, cei care stăteau sau stau pe birou cu lecturi din perioada comunistă, ținând sub sertare dosare ale istoriei, dar și dosare privind dizidenții din perioada comunistă stau cuminți și așteaptă să vină sovieticii visând la destrămarea UE”.

Alte subiecte :

Citește și :