O uniformă? O cordeluță? Un număr matricol?

675

Ar fi de salutat sau de huiduit obligativitatea uniformelor școlare? Că iarăși se discută despre. Am fost purtător de uniformă din clasa I până în clasa a XII-a. Generaţia mea, a celor care am terminat liceul în 1989, a fost chiar ultima ce mergea la şcoală îmbrăcată la fel. O dată cu trântirea regimului comunist, a picat şi acest (în)semn al uniformizării.

Îmi displăcea să mă îmbrac zilnic la fel, dar nu-mi amintesc să fi avut vreo traumă cauzată de faptul că nădragii şi haina cu care eram înţolit se repetau a proasta, cu foarte mici variaţii de culoare, la toţi colegii de clasă, de şcoală, de… Republică Socialistă România.

De-a lungul uniformizării, am avut, totuşi, o tresărire mai serioasă: în 1982, când am vizitat o şcoală din Zaječar, oraş din fosta Iugoslavie (republică socialistă federativă, pe vremea aceea). Aveam 12 ani. Chiar la intrare, în holul uriaş al şcolii sârbe, erau două acvarii mari, luminate, pline cu peşti multicolori. Pe care nu-i pescuia nimeni! Dar frisonul m-a-ncercat când am constat că elevii nu purtau uniforme. Veneau la şcoală în blugi! Cordeluţe pe capul fetelor – ioc. Toţi fără numere matricole! În loc de ghiozdane şi genţi burduşite, aveau rucsaci mișto, ce păreau imponderabili. O şcoală fermecată! Am intrat prin clase. Bănci mari, încăpătoare, cu scaune comode, cu spătar. Am răsfoit un manual de matematică de-a VI-a. Nu-mi venea să cred: exerciţiile alea le făcusem printr-a IV-a! Manualul subţire, paginile aerisite, scrisul lăbărţat, materia lejeră. Să tot faci școală, mi-am zis.

Învăţământul românesc de astăzi este aproape la fel cum era cel de acum 30, 40, 50 de ani. Aşa că uniforma i se potriveşte la fix. Primii care o vor sunt părinţii. Prea ocupaţi cu supravieţuirea ca să mai afle ce, cum şi cât mai învaţă copiii lor la şcoală, prea cu ochii în televizor, seara, când vin „rupţi” de la serviciu ca să mai aibă vreme să-şi mai asculte odraslele, părinţii nu doresc bătăi de cap la capitolul vestimentaţie şcolară. Dacă s-o hotărî uniformă, aşa să fie. Şi ei au purtat-o şi nu i-a încurcat deloc să ajungă oameni mari.

În plus, uniforma are un atu de netăgăduit: nivelează, ca mistria, diferenţele sociale. Prin ea nu se văd muşchii financiari ai babacilor, care se-ncordează în urmaşi. Multe şcoli sunt scenele unor parade de modă la care spectatorii – profesorii şi elevii, deopotrivă – asistă năuciţi, frustraţi şi exasperaţi. Purtarea obligatorie a uniformei pare că ar tăia din prostul avânt ale unor beizadele de a-şi etala „inteligenţa” vestimentară.

Şi ar mai fi o chestiune care vine ca un umeraş în sprijinul hainelor de aceeaşi culoare şi croi: tradiţia marilor şcoli de „dincolo”. Celebre instituţii de învăţământ britanice, austriece, germane, franceze etc. au uniformele proprii, ce dau o notă distinctă elevilor lor.

Nu mai vorbim de chinezi, care, poate şi pentru că seamănă la ţol, câştigă toate olimpiadele şcolare internaţionale și interplanetare…

Dacă afară se poartă, la noi de ce n-ar merge? Dar blugii ce au? Nu am visat să mergem, la școală, în blugi? Acum, când copiii noștri au șansa asta, suntem invidioşi? Prin urmare: cu uniformă sau la… liber?

4 COMENTARII

  1. Stimate domnule Șerban, ab inițio comentariul dumneavoastră păcătuiește metodologic generalizează o/niște experiență/mai multe personală(e). Dacă în toată țara ar fi impusă aceeași uniformă (nume aplicat corect și definitoriu, în acest caz !), atunci măsura ar fi greșită (am căutat epitete mai tari !). Și-ar merita numele ! Dar dacă am căuta alt nume? Dacă, spre exemplu și ca sugestie, în fiecare școală s-ar face un concurs pentru elevi având ca temă uniforma pe care ar vrea s-o poarte? Ce climat emulativ, câte energii creative s-ar trezi !… În plus, costumele (nu mai aplic aici termenul de uniformă !…) i-ar defini, ar defini școala respectivă, orgolii pozitive ar intra în joc. Peștii aceia din acvariu, erau diferit colorați pentru că acolo, ei nu erau în școala lor, erau reprezentanții școlilor într-o reuniune. În viața naturală, peștii „poartă uniformă”! Trebuie să-i lăsăm să-și aleagă, nu să le impunem. Haine vesele, decente, tinerești, care să răspundă vârstei, stării de spirit, nevoii naturale de a aparține. Uniformele, pe vremea la care faceți referire (vă rog, amintiți-vă !), trebuiau purtate tot timpul – generând, este adevărat, frustrări. Acum, nu cred că se mai poate pune problema în acest fel ! Povestea cu blugii, atunci, era generată de o frondă și de o frustrare (la noi, nu numai că nu se găseau dar, nici n-aveai voie ! Având blugi îți defineai o, constructivă atitudine de nonconformism. Astăzi, în lipsa regulilor, cel mai conformist lucru cu putință este să fii nonconformist. Nonconformist la ce?! Câtă lume mai poartă astăzi blugi?! Trebuie să avem grijă, există riscul să aruncăm apa cu copil cu tot ! Pot fi inițiate concursuri la Universitățile de Artă, studenții de acolo sunt proaspăt foștii elevi, ar putea empatiza mai ușor cu destinatarii.

  2. „Uniforma are un atu de netăgăduit: nivelează, ca mistria, diferenţele sociale” este de efect, literar vorbind, pentru a sublinia intentia. Dar sa fim seriosi! Eu am terminat liceul in acelasi an de dizgratie. Si imi amintesc (poate ca fetele au „radare” mai bune in materie de vestimentatie uniformizanta) ca se stabilea statutul social al oricui in doi timpi si trei miscari. In functie de cum iti asortai sosetele la pantofi sau cate zile la rand le purtau unii (pe aceleasi sosete, desigur), in functie de lungimea sarafanului sau indrazneala de a inlocui camasa albastra cu una mai spre verde, asa! 😉 Eu personal, cand aveam chef sa fiu data afara de la chimie, aruncam neglijent peste uniforma un pulover Made in Bunica, roz bombon, pe care atat profa, cat si eu, il uram 🙂 Asa ca, aceeasi dilema a parintilor, aceleasi „rezolvari” ale copiilor! Va rog, acordati-le mai mult credit, uneori sunt muuuult mai inteligenti decat noi!

  3. am terminat liceul in 68,din clasa I pana in a XI-a am purtat uniforma;era un lucru convenabil pentru parinti,toata lumea era saraca , cu mici exceptii;nu am auzit niciodata pe cineva nemultumit de uniforma;la elementara purtam rochita neagra cu guleras alb , sortulet alb si funde in par;interesul nostru era sa avem in permanenta sortuletul si gulerasul mereu curate si…apretate;fetitele ai caror parinti erau cu „dare de mana”..ne luau ochii cu ..gulerasele..albe.. brodate,dantelate si.. fundite foarte mari in par;la liceu sarafanul bleumarin , camasuta albastru deschis si ciorapii de bumbac constituiau uniforma;mai spre sfarsitul liceului,ne mai abateam de la regulament scurtand sau stramtand sarafanul si rar,dar… totusi,ciorapi de naylon;niciodata nu m-am simtit ingradita din cauza uniformei;si acum exista foarte multa lume saraca,uniforma ar fi ideala;desigur,la liceu elevii ar trebui sa stabileasca tipul de uniforma,culorile si.modelul

    • O AFACERE de stors banii de la parinti prostii,,,,am mai multi copii care dupa revolutie in scoli din timisoara au implementat uniforma obligatorie,,,directorii scoli aveau acorduri cu o firma de uniforme daca nu ma insel se numea PIF…SI FACEAU TOT FELU DE MANEVRE DUBIOASE,,,SE STORCEAU BANI DE LA PARINTI …la o anumita scoala sa prezentat un model de uniforma la fete din anumit material ,,,sa platit in avans,,,cind sau adus uniformele nu era nicici materialu si nici modelu ce convenise parintii si elevii,,,a iesit scandal dar nici scoala nu a obligat copii sa poarte uniforme,,,,,,si eu am facut scola pe vremea lu raposatu uniforma obligatorie la baieti o cravata de toata jena ,,o mai uitam intentionat acasa,mai luam cordonu fetelor pe post de cravata,si urmarea,daca nu aveai cravata nr, matricol,nu ne primeau la poarta sa intram in scoala,,in timisoara liceu electromotor,,,,,sa fim seriosi TOTU E O MARE smecherie chestia cu uniforma umple buzunarele unora

Dă-i un răspuns lui Luminita Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.