5.1 C
Timișoara
duminică 21 decembrie 2025

O turistă din România a fost ucisă de un rechin în timp ce înota în Marea Roșie. Evenimentul s-a petrecut în apropierea unei faimoase stațiuni, frecventată de mulți turiști români

O româncă în vârstă de peste 40 de ani a fost ucisă în urma unui atac al unui rechin, în timp ce înota în Marea Roșie, la sud de orașul Hurghada, au declarat surse oficiale citate de Reuters.

Incidentul a avut loc după ce vineri o austriacă de 68 de ani a murit tot în urma unui atac al unui rechin. Autoritățile cred că atacul a avut loc în același timp.

Primul incident de acest fel a avut loc vineri, când o femeie din Austria, de 68 de ani, a fost atacată de rechin în timp ce înota în mare.

Ea a fost dusă la spital, medicii au încercat s-o resusciteze, dar femeia a murit din cauza rănilor. Potrivit surselor Reuters, trupul celei de-a doua victime, o turistă română, a fost găsit la câteva ore după primul atac al rechinului.

Ambele atacuri au avut loc la 600 de metri unul de celălalt, în largul coastei Sahl Hasheesh, potrivit surselor.

Tot vineri, la scurt timp după aceste incidente, autoritățile din Egipt au emis un ordin de închidere a mai multor plaje de la Marea Roșie.

Sursa; https://www.libertatea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Ajustări la taxele și impozitele locale ca urmare a modificărilor legislative

Municipalitatea ajustează taxele și impozitele locale pentru anul 2026 ca urmare a legii privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice....

Solidaritate academică la Timișoara: UPT sprijină formarea a peste 20 de profesori din universitățile ucrainene

Universitatea Politehnica Timișoara, prin Departamentul de ID/IFR și Educație digitală (DeL), a arătat că susține eforturile cadrelor didactice din Ucraina, prin organizarea unei vizite...

Citește și :