7.2 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

O tânără din Bihor s-a pozat „sărbătorind” împuşcarea unui cerb. Revoltă pe Facebook și anchetă deschisă de polițiști

O fotografie postată de o tânără din localitatea bihoreană Valea de Sus, comuna Câmpani pe contul de Facebook, în care apare împreună cu o prietenă de-a ei lângă un cerb împuşcat a stârnit revoltă printre internauţi. În plus, pe fir au intrat și polițiștii.

Fotografia a fost postată de Roxana Ţoţa vineri seară pe reţeaua de socializare, cu textul „sărbătorind vânătoarea de cerbi”.

În imagine se poate vedea animalul de pe puntea din spate a unui Nissan Navara aparţinând Ocolului Silvic Sudrigiu, iar tânăra şi prietena ei se pozează ţinând coarnele animalului ca pe un trofeu.

Mai mulți iubitori de animale i-au reproşat fetei că se distrează pe seama unui „masacru pe faţă”, în condiţiile în care „nu e nimic funny în asta”.

Poliţiştii bihoreni au dat repede de urma fetei. Au găsit și cerbul împuşcat, dar și pe vânătorii care l-au ucis.

Din primele verificări, cerbul a fost împuşcat vineri, iar vânătorii au prezentat poliţiştilor o autorizaţie eliberată de Ocolul Silvic Sudrigiu. Documentul, care le dădea dreptul să împuşte un cerb mascul de selecţie, a fost ridicat până la finalizarea anchetei începute pentru suspiciuni de braconaj.

„Se va verifica dacă vânatul corespunde categoriei pentru care s-a emis autorizaţia şi pentru care perioada de vânătoare se încheie pe 31 decembrie”, au declarat BIHOREANUUI surse judiciare.

Potrivit aceloraşi surse, tânăra ar fi realizat fotografia în curtea unei persoane la care vânatul urma să fie prelucrat. Cert este că, imediat după sosirea poliţiştilor, Roxana Ţoţa a şters postarea de pe Facebook.

Sursa: ebihoreanul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :