7 C
Timișoara
marți 19 martie 2024

O Revoluţie, opt revoluţii

Un festival de literatură ar trebui să fie ca o revoluţie pentru cei care participă la el, public şi scriitori. Una care să le afecteze, în bine, sensibilitatea şi cultura, care să producă mutaţii în confortul interior al fiecăruia, poate chiar şi în scrisul celor care cu asta se ocupă. Numai şi faptul că, de şapte ani încoace, Festivalul Internaţional de Literatură de la Timişoara a pus laolaltă şi în dialog câteva mii de iubitori de literatură cu câteva zeci de profesionişti ai acestei arte este, îmi place să cred, o revoluţie.

Ediţia din acest an a FILTM, care va avea loc între 23 și 26 octombrie, la Sala Barocă a Muzelui de Artă, are un specific aparte, întrucât se împlinesc trei decenii de la Revoluţia din 1989, începută chiar aici, la Timişoara. E un moment bun să ne amintim că cititul de cărţi a fost, în vremea comunismului, un mod de evadare din realitatea carcerală în care s-a trăit. Din marea închisoare care era România şi în care — să nu uităm! — medicamentele lipseau, hrana, deşi pe cartelă, nu se găsea, combustibilul era raţionalizat, curentul electric se întrerupea ore în şir, frigul din case făcea, iarna, victime, frica de Securitate ne transforma nefiresc relaţiile cu ceilalţi, speranţa era epuizată, nu-ţi rămânea decât să fugi peste graniţă (cu marele risc de a fi împuşcat de grăniceri sau prins, încarcerat şi bătut cu bestialitate), să evadezi în spaţii ficţionale sau să nu-ţi pese, pur şi simplu.

Cărţile, goana după ele şi cititul lor au fost, pentru mulţi dintre cei care am trăit anii aceia, salvatoare.

Pentru ca astăzi să nu mai fie nevoie de minuni ca să faci rost de o carte bună au murit, în Decembrie ’89, sute de români. Şi datorită lor a opta ediţie a FILTM vine firesc şi aduce cu ea cărţi extraordinare, cu tot cu autori, în carne şi oase. Iar ei sunt dispuşi să citească din paginile lor, să povestească despre propriul scris, să răspundă la cele mai incomode şi sofisticate întrebări, dar şi să confirme că recunoştinţa, cititul şi cărţile sunt valori umane fundamentale şi rămân salvatoare, inclusiv în libertate.

 

 

Alte subiecte :

Istoria ne privește — Starea Uniunii

La distanță de numai o lună am avut ocazia de a urmări discursurile despre Starea Uniunii atât în Federația Rusă (6 februarie), cât și...

Cum a cumpărat Putin Europa la bucată și a făcut din Viena a doua Moscovă

Viena nu mai e de mult o capitală imperială. A rămas doar un oraș superb, construit impecabil la finele secolului al nouăsprezecelea și începutul...

Vedeta: lege din alegeri

Citește și :