12.2 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

O proaspătă mămică din vestul țării a murit chiar după ce s-a întors de la medicul de familie

Caz şocant în localitatea bihoreană Ţeţchea, unde o tânără în vârstă de doar 25 ani, proaspătă mămică, a murit, marţi după amiază, la scurt timp după ce s-a întors de la medicul de familie.

Femeia suferea de astm şi multiple alergii și s-a simţit rău în ultimele două zile. Simțea că se sufocă, iar după consultaţie, medicul ar fi diagnosticat-o cu o infecţie respiratorie pentru care i-a şi prescris un antibiotic şi un antiinflamator, după care a trimis-o acasă.

Tânăra a intrat în stop cardio-respirator. Medicii chemați în ajutor au încercat mai bine de o oră să o resusciteze, dar fără succes.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă, anchetatorii verificând şi ipoteza unei culpe medicale.

Medicul de familie i-ar fi prescris tinerei mămici un antibiotic, Amoxicilină, şi un antiinflamator, potrivit prospectului antibioticul nefiind recomandat pacienţilor cu astm bronşic. Nu este clar, însă, dacă femeia a apucat să își ia medicamentele, dat fiind că familia i-ar fi găsit în poșetă rețeta, aceste aspecte urmând să fie elucidate de ancheta desfășurată de polițiști, sub coordonarea procurorilor.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, primele verificări indică faptul că moartea tinerei mame a fost cauzată de o culpă medicală, motiv pentru care cercetările în caz se efectuează pentru ucidere din culpă.

Femeia născuse în urmă cu doar o lună.

Sursa: ebihoreanul.ro

Alte subiecte :

Citește și :