Lucrările care au mers timp de mai bine de 4 ani în ritm de melc la ștrandul din Lugoj încep parcă să prindă viață. Zilele acestea, muncitorii au așezat în jurul bazinelor o suprafață antiderapantă pe care vor monta mai apoi mobilierul, adică în mare parte șezlonguri. Totodată, în aceste zile se montează cele trei tobogane care vor avea deschidere în bazinul principal.
Primăria Lugoj a anunțat că, deși ștrandul nu va fi în niciun caz inaugurat înainte de 1 mai 2019, în curând va scoate la concurs posturile de salvamar, administratori, electricieni, instalatori și alte poziții pentru cei interesați.
“Deocamdată nu știm exact câte posturi vor fi, însă cel mai probabil vor fi scoase la concurs în luna octombrie. Vom monta și o suprafață de protecție în bazin care va proteja pereții împotriva înghețului, pentru că trebuie să avem apă în ele non-stop, chiar și iarna. Mai avem de discutat despre prețurile de intrare în funcție de categoriile de vârstă, dar și alte lucruri de pus la punct în perioada următoare, până la inaugurarea de anul viitor”, a declarat pentru Lugojeanul.ro primarul Francisc Boldea.
Lucrările la ştrandul din Lugoj au fost blocate din 2014, la un an după ce au început. Primăria Lugoj, constructorul Matcon și proiectantul Rheinbrucke, au avut mai multe neînţelegeri legate de plățile făcute în timpul proiectului. Valoarea lucrărilor de reabilitare depășește 2 milioane de euro.
sursa – Lugojeanul.ro