5.1 C
Timișoara
marți 9 decembrie 2025

O plimbare târzie în zona stadionului poate fi periculoasă. Iluminatul public, în pauză

Problemele cu sistemul de iluminat public din Timișoara nu sunt rezolvate. Miercuri seara, în preajma Stadionului Dan Păltinișanu era beznă totală. Un timișorean care a ieșit la plimbare în jurul arenei s-a lovit de această problemă: iluminatul era oprit.

„De obicei funcționează cam jumătate din stâlpii de iluminat. Azi nu funcționa niciunul în zona stadionului Paltinisanu. Buna ocazie de socializat, îndeosebi cu cetățeni a căror mare șansă în viata a fost recursul compensatoriu. Asta se întâmplă când lași iluminatul public pe mana unei firme care are ca obiect de activitate transportul, doar pentru a mai controla niște resurse financiare și umane. E ca și când ai pune un sudor sa facă operații pe creier, având pretenția să-i și reușească. Stadionul, la fel ca întreg fotbalul timișorean, e în bezna”, a scris timișoreanul pe Facebook.

În altă parte a orașului se face, în schimb, risipă. Iluminatul de pe Calea Alexandru Ioan Cuza erau pornit, joi dimineață, chiar și la ora 9:30.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Mult peste jumătate (61,43%) dintre copiii mamelor sub 15 ani nu au paternitatea recunoscută: sarcina la vârste fragede reprezintă un risc pentru mama-copil și...

Apel către companii: Direcţionarea a 20% din impozitul pe profit, vitală pentru combaterea mortalității infantile  Peste 6.000 de fete sub 18 ani au devenit,...

Haiducii din Calea Girocului

„Haiducii din Calea Girocului”. Premieră internațională la cinematograful Victoria din Timișoara pe 14 dec 2025 cu participarea extraordinară în film a legendarilor Miodrag Belodedici...

Citește și :