O nouă structură economică va facilita comerțul dintre țara noastră și Serbia FOTO-VIDEO

97

Miercuri a avut loc un eveniment economic ce, cu siguranță, va influența în bine relațiile comerciale dintre țara noastră și statul vecin, Serbia.
Deschiderea oficială a Camerei de Diplomație Comercială cu Republica Serbia a avut loc în sala festivă a Palatul Episcopal Ortodox Sârb din Timișoara.

La eveniment au luat parte reprezentanți ai autorităților locale și județene și ai Corpului Consular acreditat la Timișoara.
Din partea mediului de afaceri au fost de față reprezentanți ai peste 20 de firme din Serbia, Italia și România ce sunt active pe piețele celor două țări.

Activitatea noii structuri camerale își propune să promoveze relațiile economice și comerciale dintre România și Serbia, precum și colaborarea în domenii ca turismul, agricultura, cercetarea științifică, sănătatea, telecomunicațiile, proprietatea intelectuală și protecția consumatorilor.

Marina Rodica Mosulea ca președinte al noii structuri comerciale a prezentat echipa de conducere a Camerei formată din:
Cosmin Alin Popescu – vicepreședinte
Carmen Rusmir – vicepreședinte
Mladen Galovic – vicepreședinte
Alexandru Dan – vicepreședinte

„Camera de Diplomație Comercială cu Republica Serbia este o organizație neguvernamentală, non profit și fără caracter politic, înființată cu scopul comun de a iniția și organiza relații cu entități guvernamentale și neguvernamentale și de a interacționa eficient, continuu și cu profesionalism pentru dezvoltarea mediilor de afaceri, în special, și a interesului economic internațional pemntru care creată, în general, și care își desfășoară activitatea folosind metode și mijloace specifice”, a declarat Marina Rodica Mosulea.

La eveniment au participat și Liliana Oneț prefectul județului, Călin Dobra președintele Consiliului Județean Timiș, Vladan Tadic, consul general al Republicii Serbia la Timișoara precum și reprezentanți ai bisericilor ortodoxe sărbe și române.

În deschiderea evenimentului Liliana Oneț, prefectul de Timiș, a urat succes Camerei : „Vă felicit pentru înființarea Camerei de Diplomație Comercială care este foarte necesară. Aceasta împreună cu organismele similare ale altor țări va acționa în cadrul Uniunii Camerelor de Comerț bilaterale, care contribuie la dezvoltarea relațiilor economice dintre România și țările partenere. După cum știm, Timișul este un județ multicultural, un exemplu de conviețuire, prietenie și respect dintre minorități și populația majoritară, dar este și un județ de graniță, aflându-se în vecinătatea Serbiei și a Ungariei. În acest context, relația cu Serbia are o importanță deosebită pentru România, iar Camera de Diplomație Comercială va da un nou impuls relațiilor de prietenie dintre cele două țări”.

Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra a mai spus: „Sediul Camerei de Diplomație Comercială este un loc foarte bine ales. Orice demers de colaborare dintre România și Serbia, indiferent în ce domeniu ar fi, reprezintă un fapt binevenit pentru ambele țări vecine și prietene. Mă bucură această inițiativă de a deschide Camera de Diplomație Comercială cu Republica Serbia la Timișoara și vă felicit”.

Dobra a insistat pe problema punctului de frontieră de la Foeni ce va scurta legătura directă dintre Tinmișoara și Novi Sad, localități ce vor împărți sarcina de a coordona cultura europeană peste un an din postura de capitale.

Vladan Tadic, consulul general al Republicii Serbia a făcut o invitație tuturor antreprenorilor din Serbia de a vreni cu afaceri în România, iar oamenii de afaceri români sunt chemați să încerce să colaboreze cu firme din Serbia.

„În ultimii ani ne-am focusat pe colaborarea economică. Toate inițiativele de stat sau particulare au un sprijin deosebit din partea Consulatului Serbiei. Deschiderea Camerei de Diplomație Comercială va contribui foarte mult la dezvoltarea relațiilor economice dintre România și Serbia. Vă felicit și vă urez mult succes în activitate”.

LĂSAȚI UN MESAJ