7.2 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

O nouă sesiune de lucru a Alianței Române a Universităților Tehnice

Membrii Alianței Române a Universităților Tehnice – ARUT, reprezentate prin rectorii şi prorectorii de resort, au participat, la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, în luna iunie 2019, la o întâlnire de lucru. La sesiunile lucrărilor au participat prof.univ.dr.ing. Claudia Popescu – președintele CNFIS şi Paul Baran, reprezentantul Fundaţiei Româno-Americane. De asemenea, la lucrări a a participat, în calitate de invitat, prof.dr.arh. Marian Moiceanu, rectorul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București.

Temele de pe agenda de lucru au fost următoarele:
– analiza modului de alocare a locurilor la admitere pentru cele trei cicluri de studii universitare pentru anul universitar 2019 – 2020;
– evaluarea școlilor doctorale și a studiilor universitare de doctorat – stadiul actual şi implicații;
– prezentarea sintetică şi analiza rezultatelor competiției 2019 a proiectelor FDI;
– educația antreprenorială în universitățile cu profil tehnic;
– analiza stadiului actual al granturilor ARUT.
Membrii ARUT își exprimă nemulțumirea pentru modul de alocare a cifrei de școlarizare pentru acest an universitar. Dacă la ciclul de studii de licență și master acordarea cifrei de școlarizare s-a bazat pe numărul de locuri ocupate anul trecut, aceasta regulă nu a mai fost aplicată studiilor doctorale, unde majoritatea universităților tehnice au primit mai puține locuri decât cele ocupate în 2018, aplicând de data aceasta regula numărului de locuri alocate în anul precedent.

Utilizarea acestui principiu, al repartiției cifrei de școlarizare „după istoric” (adică după numărul de locuri ocupate, respectiv alocate în anii precedenți), a avut ca efect, pentru universitățile tehnice membre ARUT, acordarea unui număr de locuri pentru admitere, per total, mai mic decât în anul precedent, în total dezacord cu prevederile „Strategiei Naționale pentru Învățământul Terțiar Românesc 2015 – 2020 în care se precizează (art.71) „datorită faptului că majoritatea sectoarelor performante din economia românească sunt asociate științelor inginerești, este absolut necesară corelarea ofertei actuale a învățământului terțiar cu nevoile pieței muncii”.
Se poate constata că, în ciuda tuturor semnalelor date de mediul economic privind necesarul, în continuă creștere, de absolvenți în domeniul tehnic, numărul acestora va fi și în perioada următoare în descreștere.

În ciuda demersurilor făcute în anii anteriori, nici acum nu există o metodologie de repartizare a cifrei de școlarizare pentru admiterea în universități în funcție de prioritățile economice ale României, precum și în baza unor indicatori de performanță ai universităților și școlilor doctorale. Numărul redus de locuri alocat studiilor doctorale în Științe inginerești și distribuirea lor cu preponderență pentru domeniile socio-economice nu pot fi privite (în condițiile în care locurile la doctorat au o finanțare net superioară) decât o ca o modalitate indirectă de susținere financiară a anumitor universități.

ARUT solicită Consiliului Național de Statistică și Prognoză a Învățământului Superior, (CNSPIS) și Ministerului Educației Naționale elaborarea metodologiei de alocare a locurilor bugetate pentru cele trei cicluri de studii, având în vedere prioritățile date de strategiile naționale și cerințele pieței muncii, precum și de alte criterii de performanță cum ar fi: rata angajării în domeniul de studii, rezultatele științifice obținute – pentru ciclul de studii doctorale.

Universitățile membre ARUT constată cu îngrijorare că evaluarea școlilor doctorale este în impas, deși mai multe universități (majoritatea din ARUT) au depus dosarele de autoevaluare în termenul specificat de lege (15 martie 2019). Solicităm Agenției Române de Asigurarea a Calității –ARACIS– demararea acestui proces chiar și cu o fază de pilotare, universitățile noastre exprimându-și disponibilitatea în acest sens. În cadrul reuniunii s-au prezentat câteva observații privind derularea primului an al granturilor ARUT, destinate tinerelor cadre didactice din cadrul institutelor noastre, menite să compenseze parțial lipsa unor competiții de granturi lansate de Ministerul Cercetării și Inovării. S-a discutat despre posibilitatea introducerii acestor granturi în categoria granturilor naționale, din criteriile minimale stabilite la nivelul CNATDCU.

În urma analizei rezultatelor competiției 2019 a proiectelor FDI și a modului de desfășurare, membrii ARUT apreciază creșterea bugetului alocat acesteia și consideră necesară continuarea acestei competiții. Se propune acordarea unor sume mai mari proiectelor câștigătoare, cu reducerea corespunzătoare a numărului proiectelor ce pot fi finanțate. S-au discutat aspectele privind aplicarea principiilor antreprenoriale universităților tehnice, în baza parteneriatului dintre acestea și Fundația Româno-Americană. În acest sens, s-a propus extinderea numărului de cadre didactice care să participe la pregătirea antreprenorială în SUA, prin cofinanțarea stagiilor, în vederea creării în universități a unor structuri solide, care să promoveze aceste principii în rândul studenților şi să contribuie la dezvoltarea managementului universităților. S-a căzut de comun acord ca următoarea reuniune ARUT să aibă loc în luna octombrie 2019, la București.
Președinte ARUT Viorel-Aurel ȘERBAN Rectorul Universității Politehnica Timișoara
Mihnea COSTOIU Rectorul Universității POLITEHNICA din București
Vasile ȚOPA Rectorul Universității Tehnice din Cluj-Napoca
Dan CAȘCAVAL Rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” Iași
Radu Sorin VĂCĂREANU Rectorul Universității Tehnice de Construcții București

Sursa foto: culturainiasi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Sorin Grindeanu recunoaște că 30 de ani clasa politică locală nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor timișorenilor | FOTO-VIDEO

Fostul premier, actualmente ministrul Transporturilor în Cabinetul Ciolacu, a făcut această precizare în cadrul întâlnirii membrilor guvernului cu presa timișoreană. Și el, și Alfred Simonis,...

Președintele CCIA Timiș a deschis FoodIntelForum București 2024

Miercuri, 24 aprilie, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica CHIRIȚĂ, a participat la deschiderea oficială a celei de-a...

Citește și :