O nouă săptămână, noi avarii la sistemul de termoficare. Ce zone ale Timișoarei au de suferit

55
Avariile apărute în rețeaua de termoficare sunt din ce în ce mai dese. Regia anunță că echipele sale sunt deja în teren pentru a remedia probleme apărute încă de la primele ore ale dimineții.
Astfel, avarii la care se lucrează sunt la: 
– PT 45A – Oprită apa caldă pentru finalizare lucrări pe fonduri europene. Afectează imobilele de pe străzile Martirii de la Fântâna Albă, Cernăuți, Munteniei;
– PT 98 – Zona Steaua, nr. 12– avarie conductă apă caldă și încălzire. Afectează imobilele de pe străzile Steaua, arh. Victor Vlad, Calea Șagului;
„Echipele COLTERM fac toate eforturile ca reparațiile să fie finalizate cât mai repede astfel ca, până în această după-amiază, la ora 16, toate aceste lucrări să fie finalizate și toți consumatorii să beneficieze de apă caldă și căldură. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat şi vă mulţumim pentru înţelegere”, anunță societatea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.