O nouă companie aviatică va efectua zboruri și din Timișoara

479

Cea mai nouă companie aeriană românească, AirConnect, începe operarea de zboruri regulate, din 27 martie. Acestea vor fi atât interne, din București către orașe precum Baia Mare, Sibiu, Suceava și Târgu Mureș, dar și externe, din București și Cluj, către Budapesta.
Din luna iunie, vor fi operate noi rute estivale, în țară și străinătate.

„Ne-am propus să devenim prima opțiune de zbor pentru pasagerii din Sud-Estul Europei, iar astăzi am făcut un prim pas ȋn această direcție. Ne bucurăm să putem oferi românilor o conexiune la prețuri avantajoase, sigură, rapidă și confortabilă ȋntre Capitală și unele dintre cele mai mari orașe ale țării. Lucrăm activ la diversificarea rutelor. Peste trei luni vom opera noi zboruri, special pentru sezonul estival. Cel mai probabil, din toamnă, vom extinde atât lista destinațiilor interne, cât și a celor externe”, a declarat Tudor Constantinescu, Directorul General AirConnect.

Rutele operate de AirConnect din 27 martie sunt:
București – Sibiu, 5 frecvențe săptămânale
București – Suceava, 5 frecvențe săptămânale
București – Baia Mare, 2 frecvențe săptămânale
București – Târgu Mureș, 4 frecvențe săptămânale
București – Budapesta, 2 frecvențe săptămânale
Cluj Napoca – Budapesta, 2 frecvențe săptămânale

Zborurile estivale, operate din iunie, vor fi ȋntre București și Dubrovnik și ȋntre Constanța și Cluj, Oradea, Suceava, Timișoara.

Flota AirConnect include două aeronave ATR 72-600, cu o configurație de 68 de locuri. Acestea au o cabină îmbunătățită, pentru confortul sporit al pasagerilor. Ȋn același timp, sunt cele mai eficiente aeronave regionale, din punct de vedere al consumului de combustibil – cu 40% mai puține emisii de CO2 per călătorie.

Ȋn 2022, AirConnect a operat zboruri charter către Grecia, Turcia, ȋn parteneriat cu touroperatori de prestigiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.