O întâmplare de Paște

183

Copilul, nu mai mare de vreo șase anișori, se opri și privi lung spre altarul luminos și dichisit, care, acum, parcă strălucea altfel. Mirat, fixa cu privirea aranjamentul din fața sa, anume  scena cu Isus mort și înconjurat de fel și fel de plăsmuiri fizice, de la apostoli, la îngeri coborâți din cer să-i vegheze somnul, aparent veșnic.

„De ce l-au omorât, tata, pe Isus și cine a făcut așa ceva?”, a început să întrebe copilul, întorcându-și, brusc, privirea către părintele său. Ușor încurcat, acesta i-a bâiguit ceva ce părea un soi de replică, explicându-i cine și de ce i-ar fi putut face rău Omului așezat în  mormântul acela improvizat din fața sa.

Puiul de om, mulțumit de răspunsurile primite, continua să se joace în apropierea altarului, din biserica aproape pustie la ora aceea.

O liniște specială și o stare de calm absolut învăluiau totul, acolo, în interior, de parcă lumea nu mai exista, ci doar ei, copilașul și tatăl său, ar mai fi rămas pe pământ.

„Și, spui, tata, că Isus va învia la noapte? Ce drăguț, și cum se va întâmpla asta?”, puse, dintr-o dată, copilul o nouă și, cumva, naturală, întrebare.

„E adevărat, pot să văd cu ochii mei asta?”

Apoi, după ce află răspunsul așteptat, replica lui veni brusc și limpede: „Minunat, ce bine că o să învie! Atunci mă voi putea juca și eu cu El, dacă tot va fi, curând, alături de noi”, se lumină fața frumoasă și plină de sensuri a micuței ființe.

La scurtă vreme, învăluiți de o lumină densă, dar vag caldă, și plutind pe mirosul discret de smirnă și tămâie, cei doi, tatăl și fiica sa, ieșiră tăcuți din biserica unde, la miezul nopții, urma să se producă miracolul promis al vieții veșnice!

LĂSAȚI UN MESAJ