O expoziție de neratat la Muzeul de Artă din Timișoara FOTO

456

Până duminică, 31 mai, poate fi văzută, la etajul 2 al Muzeului de Artă din Timișoara (Piața Unirii, nr. 1), expoziția RETROSPECTIVA LAPT (1957-2020), organizată cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Timiș și al Liceului de Arte Plastice Timișoara.

Expoziția conține lucrări realizate de artiştii-profesori ai Liceului de Arte Plastice Timişoara.

În prima sală sunt expuse, din patrimoniul Muzeului de Artă Timișoara, lucrări ale predecesorilor mișcării artistice bănățene, ale profesorilor de la Școala de Arte Frumoase din Cluj, care în anul 1933 a fost mutată în Timișoara și a stat la baza actualului Liceu de Arte Plastice din Timișoara: Catul Bogdan, Aurel Ciupe, Romul Ladea, Ioachim Miloia, Julius Podlipny, Alexandru Popp, Albert Varga.

Următoarele săli vor cuprinde lucrările profesorilor Liceului de Arte Plastice Timișoara din perioada anilor 70 până în prezent: Veronica Adorian, Vică Tilă Adorian, Rodica Banciu Regep, Marina Bejan, Călin Beloescu, Ştefan Bertalan, Gabriel Bodnariu, Horia Bojin, Denisa Borlean, Dana Catona, Iuliana Ceapsa, Ciprian Victor Chirileanu, Lidia Ciolac, Dana Constantin, Delia Corban, Vlad Corban, Viorel Cosor, Camelia Covaci  Preda, Nicolae Covaci-Preda, Carol David, Eugenia Drăgoi-Banciu, Sorin Drăgoi, Suzana Fântânariu, Constantin Flondor, Karola Fritz, Mihaela Furdea, Victor Gaga, Matei Gașpar, Luminiţa Claudia Giucă, Gloria Grati, Camelia Hîrjea, Dorothea Hîrjoi, Dragoş Lăzărescu, Dana Miclăuş-Mercea, Camil Mihăescu, Ion Mihăescu, Silvia Mihăescu, Bata Miodrag Marianov, Octavian Maxim, Sorin Nicodim, Romul Nuţiu, Adriana Oancea-Şuteu, Dorin Pantalir, Alexandru Patatics, Alexandru Paul, Horaţiu Cristian Pavelescu, Ioan Perciun, Radu Adrian Perciun,  Gabriel Popa, Marioara Popescu, Constantin Răducan,Dana Simionescu, Alina Slimovschi, Nicoleta Spătar, Nada Stojici, BélaSzakáts, Darius Şeroni, Marius Tănase, Viorel Toma, Elena- Minodora Tulcan, Doru Tulcan, Luigi Ştefan Varga, Leon Vreme, Sorin Vreme, Gloria Vreme-Moser, Tudor Vreme-Moser.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.