12.2 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

O comună din Banat îi poartă numele. Dar ce a fost: înger sau demon?…

S-a născut la 1 martie 1898, la Căvăran, în Caraș-Severin, pe atunci în imperiul austro-ungar, într-o localitate care din anul 1973 îi poartă numele: Constantin Daicoviciu.

Unii spun că a fost un renumit istoric și arheolog, profesor, rector…
A fost bursier al Școlii române din Roma între anii 1925-1927, cadru didactic la catedra de antichități clasice și epigrafie la Universitatea din Cluj (1923-1968), din 1932 – conferențiar, iar din 1938 ca profesor, decan în 1940-1941 și iarăși, după eliberare, subsecretar de stat la Ministerul Asigurărilor Sociale și Muncă (din ianuarie 1947) și rector între anii 1957-1968, director al Muzeului de Istorie al Transilvaniei (1945-1973), membru al Academiei Române din 1955.
Constantin Daicoviciu a fost și membru (în funcție până în 1973) al Consiliului de Stat, organul care a deținut funcțiile și atribuțiile unui șef de stat al Republicii Populare Romîne și al Republicii Socialiste România.

Se mai spune și că a fost apropiat de conducătorul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej, liderul bolșevic de neclintit al României până în 1965.

Erou al Muncii Socialiste, titlu primit în 1968, se spune că, înainte de a muri, la 75 de ani, pe 27 mai 1973, în fața colaboratorilor și colegilor universitari, Constantin Daicoviciu și-a enumerat falsificările istorice făcute de-a lungul vieții și carierei de renumit istoric şi arheolog, profesor, rector…

2 COMENTARII

  1. Se stie ca a fost javra evreo-bolsevica, si ca a falsificat grosolan istoria dacilor incercand sa o si elimine total, inventand-o in schimb pe cea romana si greaca, si prezentand-o ca „cea mai luminata si inaltatoare civilizatie a lumii” ;), cand cea greco-romana era exact invers.

    E stiut ca a fost bursier (bani ai masoneriei evreo-catolice) al Școlii române din Roma între anii 1925-1927, ca alti falsificatori ai istoriei (incl. Vasile Parvan).

    Masoneria universala l-a sustinut in toate falsificarile lui anti-romanesti.

    Monstrul preistoric evreo-grec Zoe Petre e neam cu stalinistul asta criminal, participand si ea mai departe la falsificarea cat mai grosolana a istoriei lumii, in favoarea greciei si italiei, dandu-si silinta sa nu mai ramana urma de istorie a poporuluo nostru, niciunde.

    Ma intreb daca si ea isi va spovedi pacatele inainte de a deratiza Romania de hoitul ei imputit, venetic si criminal, cum a facut-o si Daicovski (alias Daicoviciu)

  2. gogule, ai facut cele 7 clase minim obligatorii pentru un om normal ? Dupa grosolania cu care te exprimi, se pare ca singura scoala urmata este cea de la stina unde ai creascut.

Dă-i un răspuns lui gogu Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Poli Timișoara, amendată de FRF cu 10.000 de lei din cauza suporterilor

FRF a sancționat Poli Timișoara după jocul cu Phoenix Buziaș. Alb violeții au primit o amendă de 10.000 de lei de la Comisia de...

An aniversar, zi de sărbătoare la Teatrul „Merlin”

Așa cum a promis, Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” sărbătorește lună de lună prin acțiuni culturale, dar și evenimente de anvergură cei 75...

Lucrări Aquatim

Citește și :