O comună de la marginea Timișoarei se laudă cu dascăli de marcă…

693

Ne place să ne lăudăm cu școlile din Timișoara și ”cartea” care se învață aici dar uităm că veșnicia s-a născut la sat. Că tradiția învățământului nu aparținie doar mediului urban ne-a demonstrază dascălii de marcă dintr-o comună care se bate de la egal la egal cu Timișoara: Girocul.

Învăţătorul Moise Bota

La mijlocul secolului al XIX-lea, în Giroc funcţionează învăţătorul Moise Bota (1789-1873), născut la Arad sau la Gyula, absolvent al Preparandiei din Arad în anul 1814. A funcţionat ca învăţător în mai multe localităţi bănăţene, printre care Socodor, Lipova şi Giroc. Este adept al ideilor lui Moise Nicoară, cu care poartă şi corespondenţă. Probabil la îndemnul lui Petru Maior, în 1820, tipăreşte un mic Abecedar cu litere latine, recomandat pentru şcolile poporale, „fiind cel dintâi product de acest fel din literatura română” (N. Bocşan, Contribuţii la istoria iluminismului românesc, Timişoara, 1986, Editura Facla, p. 185). Pentru această carte a fost alungat de pe teritoriul Banatului, aflat atunci în componenţa Ungariei, refugiindu-se la Sibiu. Autorul este unul dintre reprezentanţii noului spirit, promovat la Arad de primii profesori ai
Preparandiei, Constantin Diaconovici Loga, Dimitrie Ţichindeal, Ion Mihuţ.

Moise Bota publică la Buda, în 1823, versuri în text chirilic şi latin (Remus Jurca, Cărţi de ieri, cărţi de azi, în Lumina satului, nr. 34/2001, Giroc) şi un manual intitulat „Modul de a învăţa românul limba patriei ungurească”. Acest abecedar este bilingv, româno-maghiar.

La vârsta de 46 de ani, în 1836, a fost numit învăţător la Şcoala confesională ortodoxă din cartierul Elisabetin, numit pe atunci Maierele Vechi, al oraşului Timişoara, dar a fost respins de cetăţenii ortodocşi ai parohiei pe motiv că face propagandă în favoarea religiei greco-catolice, iar pe post s-a numit un suplinitor necalificat. Şi în anul şcolar următor candidează pentru acelaşi post, dar este din nou respins (Florin Medeleţ, Adaos la istoria şcolii din Giroc, Lumina satului, nr. 32/2000, Giroc).

Probabil în această perioadă, nereuşind să se încadreze în Timişoara, Moise Bota funcţionează ca învăţător confesional la şcoala din Giroc. Din păcate, nici arhivele şcolare, nici tradiţia nu amintesc nimic despre trecerea sa pe la şcoala respectivă.

Acuzaţia că ar face propagandă religiei greco-catolice nu a fost confirmată în perioada cât a funcţionat aici, dovadă lipsa credincioşilor aparţinând acestui cult.

Moise Bota a fost unul dintre luptătorii pentru introducerea limbii române în şcoala şi biserica Banatului. Operele sale, chiar dacă au avut o valoare discutabilă, ilustrează acest efort. El scrie împotriva stăpânirii străine, salută instalarea primului episcop român la Arad, fiind preocupat de educaţia populaţiei de la sate (pentru care editează mai multe calendare) şi de cultivarea dragostei de învăţătură la tineri.

În 1854 publică poezii în almanahul „Muguri”.

Este membru al Academiei Române şi depu- tat în Parlamentul de la Pesta. În anul 1873, la vârsta de 84 de ani, moare (Maria Berényi, Cultura românească de la Budapesta în sec. al XIX-lea, Gyula, 2000, p. 301).

Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea sunt amintiţi şi învăţătorii Bosioc Miu (1860-1895), Nicolae Popoviciu (1874-1876) şi Aurel Craiovan, şcoala confesională românească fiinţând pe lângă biserică, preotul fiind şi directorul şcolii.

Activitatea învăţătorilor Bosioc Miu şi Nicolae Popovici avea să fie apreciată pentru „diligenţa (adică sârguinţa) şi sporul lor” (Florin Medeleţ, Lumina satului, nr. 21 / 1997, Giroc) în munca cu elevii, de către un important cărturar bănăţean, care, în acei ani, era inspectorul şcolilor confesionale ortodoxe din Banat, funcţie pe care acceptase după pensionare. Acesta era medicul Pavel Vasici Ungurianu, născut la Timişoara în anul 1806 şi care obţinuse, în anul 1835, la Budapesta, două titluri de doctor: în medicină şi în chirurgie. Pavel Vasici a publicat mai multe cărţi de popularizare a medicinei în popor şi, datorită activităţii sale, a fost ales membru al Aca demiei Române cu puţină vreme înainte de moartea sa, în anul 1880.

Cele constatate de cărturarul şi patriotul timişorean în primăvara anului 1875 la Giroc au fost pe deplin confirmate şi cu prilejul vizitei din acelaşi an la parohia ortodoxă a satului şi la şcoala confesională a episcopului Ion Meţianu, un alt cărturar şi patriot de seamă al românilor. (Florin Medeleţ, Lumina satului, nr. 33 / 2000)

Tot la Giroc, în timpul învăţătorului Bosioc Miu, avea să circule „Ortografia” lui Constantin Diaconovici Loga: „Fost-au această Ortografie a înţeleptului învăţător Simion Gruici (din Medveş-Urseni) şi acum este a lui Bosioc Miu, pr. (preot) docente la Giroc la (…) 1861 (…)”. Aceasta este una dintre cărţile de seamă ale limbii române, fără de care sunt greu de înţeles prefacerile acesteia în veacul al XIX-lea, când de fapt s-a modelat limba română contemporană. (Informaţie – Florin Medeleţ)

Faptele menţionate mai sus, legate de istoria şcolii din Giroc, trebuie să constituie un îndemn la respectarea şi continuarea unor tradiţii îndelungate şi demne de toată lauda. Tot de la sfârşitul secolului al XIX-lea dis- punem de date despre doi dascăli cu îndelungată activitate şi în secolul următor, personalităţi puternice ale vieţii spirituale şi sociale din comună.

Învăţătorul Atanasie Baicu

(Ioan Crişianu, Câteva schiţe biografice, Arad, 1937, p. 18-21)

Fiul Mariei şi al lui Petru Baicu (preot ortodox român), s-a născut la 16 ianuarie 1873, în comuna Câmpanii de Sus, judeţul Bihor. A urmat şcoala primară confesională ortodoxă română din Beiuş, iar apoi şcoala primariă confesională germană din Băiţal, judeţul Bihor. La terminarea cursului primar, urmează liceul greco-catolic român din Beiuş, terminând cele patru clase liceale în anul 1889. În toamna aceluiaşi an, reuşeşte la Preparandia din Arad, pe care o absolvă în anul 1892. Devenind învăţător, este repartizat ca suplinitor în comuna Micherechiu (azi, în Ungaria), unde funcţionează timp de trei ani. În anul 1895 devine învăţător-director la şcoala confesională ortodoxă din Giroc, unde predă la clasele mari. Aici funcţionează până la 31 august 1912, când, pentru atitudinea sa românească intransigentă, este constrâns de autorităţile austro-ungare să se retragă temporar din învăţământ, revenind în fruntea şcolii ca învăţător-director la 1 octombrie 1918, unde funcţionează fără întrerupere până la 1 ianuarie 1932, când se pensionează. La venirea lui Atanasie Baicu, în Giroc a funcţionat o şcoală confesională ortodoxă, iar mai târziu se înfiinţează şi cea de-a doua şcoală confesională ortodoxă.

La începutul Primului Război Mondial, în anul 1914, este înrolat în armată şi trimis la Regimentul 18 din Sopron, cu ordin secret de a fi supravegheat, la fel ca şi colegul său din Chişoda, Iosif Ciorogariu. A participat la război pe fronturile rusesc, românesc şi ita lian, iar în septembrie 1916 este trimis la şcoala de ofiţeri de la Budapesta până în 1917, după absolvire – la comandamentul gării din Vârciorova, iar mai apoi la Turnu Severin. La sfârşitul războiului avea gradul de sublocotenent.

Amintind despre situaţia şcolii după război, învăţătorul Atanasie Baicu îşi arată nemulţumirea că „cei mai mulţi învăţători nu mai fac apostolat, ca vechii învăţători confesionali, care au fost apostoli şi martiri ai neamului”.

Pe plan socio-economic, el desfăşoară o intensă activitate. Astfel, în 1897 înfiinţează „Banca poporală”, care funcţionează până în perioada interbelică, donează un clopot pentru biserică, ajută copiii săraci pentru frecventarea şcolii, donându-le câte 10.000 de lei anual, contribuie la construirea Casei Naţionale, a monumentului eroilor căzuţi în Primul Război Mondial şi a monumentului din marmură albă din cimitir.

La pensionare şi retragere din învăţământ pune bazele „Fundaţiei Atanasie Baicu şi Maria Baicu născută Cocoţan”, cu un capital de 85.000 de lei (sumă acumulată de-a lungul anilor din diurnele ce le-a primit ca membru al diferitelor „corporaţiuni unde a activat”), din venitul căreia se dădeau premii elevilor şi se ajutau copiii săraci, dar buni la învăţătură.

Din documentele şcolare dispunem de date privind salariul anual. Astfel, în anul şcolar 1905-1906 avea un beneficiu de 973 coroane şi 82 fileri, proveniţi după cum urmează (Arhiva şcolii Giroc, Anuarul şcolilor poporale elementare cu clasele greco-ortodoxe române, 1904): bani – 373 coroane şi 82 fileri; pământ, produse, lemne – 600 coroane; total – 973 coroane şi 82 fileri.

Pentru ca în anul şcolar 1908-1909 să aibă un beneficiu de 1.424 coroane: bani – 924 coroane; pământ,

Învăţătorul Traian Telescu

Născut la 14 noiembrie 1877 în comuna Cenadul Sârbesc, a absolvit Preparandia din Arad în anul 1897. A mai funcţionat în satul Boroş-Ineu, iar din anul 1898 este numit la şcoala din Giroc, unde funcţionează până în anul 1918. Dispunem şi la el de date privind venitul anual. Astfel, în anul şcolar 1901-1902 avea un beneficiu de 750 coroane: bani – 300 coroane; pămân, produse, lemne – 450 coroane.

În anii următori, beneficiul evoluează după cum urmează: 1905-1906, 900 coroane, iar în 1913-1914, 2.200 coroane, repartizate astfel: bani – 1.800 coroane; produse, pământ, lemne – 400 coroane. Ambii învăţători, cu toate că nu au fost din ţinuturile timişene, s-au încadrat în viaţa satului. Au slujit cu credinţă şcoala
unde au lucrat o perioadă îndelungată de timp, urmărind instruirea şi educarea copiilor de ţărani în spiri tul dragostei de neam şi de limba română, în condiţiile în care politica de maghiarizare dusă de
autorităţi devenise tot mai accentuată, mai ales după publicarea legii lui Appony în anul 1907. Studierea documentelor şcolare de după anul 1908 scoate în evidenţă brutala politică de maghiarizare dusă de autorităţi, căreia învăţătorii români trebuia să-i facă faţă. Toate numele elevilor sunt maghiarizate, apoi e schimbat şi numele localităţii, din Gyroc în Gyiireg. Formularistica proprie cataloagelor, dacă până în anul 1907-1908 era bilingvă (maghiară şi română), începând din anul şcolar 1910-1911 toate imprimatele şcolare sunt în limba maghiară. Schimbări se produc şi în creşterea ponderii disciplinelor de învăţământ ce slujeau politicii de maghiarizare. Învăţătorii Atanasie Baicu şi Traian Telescu au fost preocupaţi şi de dotarea şcolii cu primele materiale didactice şi cu mobilierul necesar. Astfel, în anul şcolar 1904-1905 şcoala dispunea de: o tablă; cinci hărţi (comitatul, Ungaria, Europa, continentele, globul); o bibliotecă cu nouă cărţi; o masă; 24 de scaune; cinci cuiere; o maşină de comparat; două lămpi. (Arhiva şcolii Giroc, Anuarul şcolilor poporale elementare cu clasele greco-ortodoxe române, 1904)

Modestă era şcoala şi dotarea ei, dar măreţe au fost idealurile pentru care au luptat şi în spiritul cărora au educat copiii satului aceşti doi învăţători, care trebuia să înfrunte ordinele venite din partea unor oficialităţi ostile.

În această perioadă, deşi obligatoriu, învăţământul nu era gratuit, părinţii fiind nevoiţi să contribuie la întreţinerea şcolii şi a învăţătorului, motiv pentru care un mare număr de elevi încep şcoala şi frecventează doar clasele I-IV, pentru a abandona în clasele terminale, la care se adăuga lipsa interesului pentru şcoală şi reţinerea copiilor mai mari la muncile câmpului.

Sursa: Monografia „Giroc, arc peste timp”, de prof. Octavian Gruiţa, prof. Ion Murariu şi Marius Matei

LĂSAȚI UN MESAJ