11.2 C
Timișoara
marți 23 aprilie 2024

O clinică medicală din vestul țării, vizitată de mascați. Ce căutau ofițerii de poliție

Clinica arădeană Laser System, călcată de mascați! Cadre medicale, bănuite că ar fi decontat servicii medicale fictive

La data de 20 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, la un centru medical, din municipiul Arad.

Din cercetări, a reieșit că există suspiciuni rezonabile asupra mai multor cadre medicale, care își desfășoară activitatea la un centru medical, din municipiul Arad, că acestea ar fi decontat servicii medicale susceptibile a fi fictive în dauna Casei Naționale de Sănătate. Polițiștii efectuează în continuare cercetări în vederea stabilirii valorii prejudiciului, precum și în vederea administrării probatoriului și tragerii la răspundere penală a persoanelor bănuite, într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals intelectual și fals informatic, toate în formă continuată.

La acțiune au participat și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și criminaliști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad. Activitatea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției de Investigații a Criminalității Economice și de cel al Direcției pentru Operațiuni Speciale. Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Sursa: https://specialarad.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Curiozitatea legată de problema consumului de droguri a adus peste 1.000 de tineri la Sala „Constantin Jude”

Tribuna Sălii Jude a fost plină, deși nu s-a desfășurat vreun meci de fotbal. Peste 1.000 de elevi și studenți au participat, alături de...

 O avarie majoră la rețeaua de apă afectează mai multe cartiere din Timișoara

Actualizare, ora 17,20: S-a izolat porțiunea afectată fără a perturba alimentarea cu apă din zonă! Reparația efectivă va avea loc mâine, deoarece există un cablu de...

Citește și :