Luna lui mai este extrem de capricioasă, la noi, în vestul țării. Pe timpuri, vremea schimbătoare era specifică lunii aprilie.
Dar cum, de la un timp încoace, toate sunt ,,răsucite” din făgașul normalității, într-o zi ba plouă ca într-o toamnă târzie, ba e soare ca vara. Poate că nu ar fi nimic grav până aici.
Dar vânturile puternice din zilele acestea (mai cu seamă azi, marți) au dat bătai de cap tuturor. Pomi răsuciți, crengi rupte au mai fost. Accidente se mai pot întâmpla. Dar ce s-a întâmplat marți, la orele prânzului, în plin centrul urbei, frizează, de-a dreptul, inconștiența crasă.
Trecătorii care au avut treabă pe trotuarul de lângă liceul piarist, sau Gerhardinum cum mai este cunoscut de un timp, au avut parte de surpriza vieții lor. Au putut să vadă în direct cât de subțire este linia dintre viață și …moarte.
Sigur că nimeni nu poate fi învinuit că bate vântul. Dar faptul că – de pe fațada clădirii istorice cade tencuiala în bucăți de sute de kilograme – poate fi pus în cârca autorităților, oricare ar fi acestea.
Un pas a lipsit ca un grup ce adulți, dar și de copii, să nu fie strivit de bucățile imense de mortar desprins de pe ziduri. Cu doi ani în urmă a început o reabilitare a clădirii. A fost schimbat acoperișul și tot ce ține de șarpante.
Dar când să se treacă la renovarea fațadelor a pierit entuziasmul meșterilor sau al beneficiarilor. De fapt nici nu are importanță.
Cladirea uriașă rămas un pericol public în una din cele mai circulate intersecții. Mai deunăzi, primarul Fritz era foarte hotărât să crească impozitul cu 500 la sută pentru cei ce nu-și întrețin clădirile.
Dar, cum se întâmplă la noi, de la zis la făcut este o cale extrem de lungă. Dacă era vorba de imobilul unui simplu pensionar ar fi fost amendat de toate instituțiile posibile, de la Poliția Locală la Garda Panseluțelor.
Dacă este în discuție o clădire școlară sau una care aparține Congregației Catolice, parcă nu am vrea să îi supărăm prea tare pe proprietari, din varii motive. Dacă respectivii proprietari nu dispun de fonduri, după cum sună vechea placă stricată a celor care diriguiesc orașul, măcar un strat de folie de protecție tot ar fi fost de bun simț să se pună pe fațadă. Nu ar fi oprit molozul să cadă, dar măcar ar fi atenuat șocul și ar fi limitat accesul trecătorilor pe lângă ziduri.
În speranța că liderii actuali din primărie se vor sesiza de cele întâmplate și vor sili proprietarul să repare, finalmente, clădirea, ne oprim, deocamdată, aici, cu semnalul respectiv.
Bănuim, totuși, că nici primarul și nici proprietarii imobilului nu vor aștepta, cum se întâmplă de fiecare dată, pe la noi, să moară cineva, ca să pornească corul bocitoarelor, ca în pilda cu drobul de sare, ce stă să se prăvălească.
Deși clădirea liceului piarist are peste o sută de ani, fiind de o frumusețe arhitectonică greu de egalat în zilele noastre, în mod cert ea nu mai a fost renovată temeinic de pe vremea constructorului ei, marele Szekely Laszlo.
Măcar în amintirea acestuia și tot ar trebui un pic de grijă față de cei ce-și riscă sănătatea trecând pe trotuarul periculos, precum în tranșeele din Orientul Mijlociu.
