O cântăreață din Banat a murit înecată în Dunăre. Avea doar 34 de ani

1266

O maşină a căzut în Dunăre, luni seara, în zona localităţii Sviniţa din judeţul Mehedinţi, iar la volan se afla o tânără în vârstă de 34 de ani, informează autorităţile.

Din primele informaţii, se pare că este vorba despre cântăreaţa Anca Pop, iar tânăra a pierdut controlul volanului din motive încă neelucidate. Potrivit unor surse din Poliţie, documentele găsite în maşină sunt pe numele Ancăi Pop.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi ai Poliţiei Judeţene Mehedinţi, maşina a plonjat în Dunăre în dreptul comunei Sviniţa, la viaductul Sviniţa, într-o zonă fără parapet.

Reprezentanţii ISU Mehedinţi au anunţat ulterior că scafandrii au scos din autoturism o femeie decedată şi nu au mai fost gasite alte persoane în autoturism.  La volanul autoturismului s-ar fi aflat o femeie de 34 de ani din Moldova Nouă (judeţul Caraş-Severin).

Artista Anca Pop s-a născut la 22 octombrie 1984, la Moldova Nouă.  Anca Pop era cunoscută şi dupa numele de scenă „Shamanca”.

Anca Pop lansat albumul său de debut omonim la data de 12 iulie 2017 în Japonia, care include discurile single: „Free Love”, „Super Cool”, „Ring Around”, „Loco Poco” și „Ederlezi”.

În 2008, a ajuns să cunoască muzicianul iugoslav, Goran Bregović, și a participat ca și compozitoare la două dintre piesele celui de-al treisprezecelea său album de studio, Champagne for Gypsies.

La data de 27 iulie 2015, a lansat o altă versiune al videoclipului piesei „Free Love”, exclusiv pentru revista Playboy, de asemenea a apărut pe coperta revistei respective în numărul lunilor iulie-august.

sursa – observator.tv

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.