Numărul sesizărilor înregistrate de Poliția Locală, în continuă creștere

41

Timișorenii s-au obișnuit să sesizeze ilegalități la Poliția Locală. Potrivit datelor oferite de instituție, anul trecut au fost înregistrate aproape 12.000 de sesizări, iar acestea cresc an de an.

„Anul trecut, polițiștii locali au dat curs unui număr de 11.900 de sesizări de la cetățeni, în 2017 la 10.496 de sesizări, iar în 2016 la 8.833 de sesizări. În primele 6 luni ale acestui an, polițiștii locali au răspuns și acționat, iar ulterior au comunicat măsurile luate în baza actelor normative în vigoare, în cazul a 6.384 de sesizări telefonice și scrise, cele din urmă transmise prin email sau direct la sediul instituției. Dintre acestea, cele mai multe sunt cele pe linie rutieră, referitoare la autoturisme parcate neregulamentar, în special în zona indicatoarelor de oprire interzisă, pe trotuare, pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități, pe pistele de biciclete, care blochează intrările în curți, parcări, instituții, pe căile de rulare a mijloacelor de transport în comun, pe spații verzi, în zonele pietonale sau care pătrund pe străzi cu accesul interzis”, a transmis Poliția Locală.

Pe locul doi într-un top al sesizărilor, se află cele din domeniul disciplinei în construcții, referitoare la neîntreținerea unor clădiri și la efectuarea de lucrări fără autorizație de construcție. Pe locul trei sunt sesizările pe linie de mediu, la acest capitol majoritatea sesizărilor fiind legate de curățenie, de abandonarea de resturi alimentare și nealimentare, formarea de rampe clandestine de gunoi și nerespectarea colectării selective a deșeurilor. Urmează plângerile pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, zgomot, consum de alcool pe domeniul public, iar pe locul cinci sunt sesizările referitoare la existența pe domeniul public a autovehiculelor abandonate și fără stăpân.

Alte situații semnalate de cetățeni se referă la prezența persoanelor fără adăpost în anumite zone ale orașului, activități de comerț fără deținerea de autorizații și nerespectarea altor acte normative din domeniu, deținerea de animale de companie fără acord și lăsarea acestora în libertate, desfășurarea activității de transport persoane în regim de taxi fără respectarea prevederilor legale.

LĂSAȚI UN MESAJ