La data la care citiți aceste rânduri, noul Președinte al României, dl Nicușor Dan, a depus jurământul și, prin urmare, a început exercițiul mandatului de șef al statului, obținut în urma alegerilor din 18 mai 2024. Desigur că imediat după învestirea formală a dlui Nicușor Dan, prima grijă a acestuia a trebuit să fie aceea a numirii unui nou guvern, procedură care debutează cu desemnarea de către noul Președinte al unui candidat la funcția de prim-ministru. Problema este însă aceea că mai toți liderii partidelor pro-europene, cu reprezentare cât de cât consistentă în Parlament, nu manifestă prea mult interes — căci de entuziasm nici nu poate fi vorba! — pentru această eventuală candidatură. Nici nu mă miră! Cine și-ar dori să-și asume frâiele guvernării într-o Românie desfigurată de deficite, care obține tot mai greu împrumuturile absolut necesare acoperirii cheltuielilor curente, care are nevoie de reforme structurale socialmente dureroase, care este nevoită să suporte angoasele unei vecinătăți măcinate de război și la care partenerul strategic american a început să se uite strâmb? Într-un astfel de context, guvernarea a devenit o afacere al dracului de complicată. Iată de ce nici social-democrații lui Sorin Grindeanu și nici liberalii lui Ilie Bolojan nu sunt foarte dornici să dea premierul și, implicit, să-și asume conducerea și, desigur, direcția politică a viitorului guvern.
O soluție de compromis pentru un viitor premier al României ar putea fi dl Kelemen Hunor. Lovitura de teatru ar fi (aproape) senzațională. Standardul democratic al acestei țări ar atinge înălțimi alpine, iar camarazii noștri europeni ar putea fi lăsați perplecși. Ideea discriminării minorității maghiare în această țară ar fi spulberată. Unde mai pui că UDMR-ul nu ar risca aproape nimic, știut fiind faptul că electoratul acestei formațiuni politice nu votează niciodată raportându-se la performanțele politice, sociale sau economice ale acesteia, ci în exclusivitate la ideea că rolul definitoriu al unui astfel de partid este să reprezinte minoritatea maghiară în Forul Legislativ și, mai apoi, prin ricoșeu, în instituțiile executive ale statului. Pe scurt, oricât de prost ar guverna, la următoarele alegeri parlamentare, UDMR-ul tot 5–6% ar obține din totalul voturilor valabil exprimate. Nu cred însă că dl Președinte Nicușor Dan este capabil de o astfel de stratagemă, foarte utilă de altfel prin efectul exonerator de răspundere politică pentru cei de curând învinși în ultimele alegeri prezidențiale (social-democrații și liberalii).
Ca întotdeauna, există însă cineva dispus să riște. Și acel „cineva” (ghilimelele nu sunt deloc întâmplătoare) pare să fie domnul Dacian Cioloș. Nu m-ar mira chiar deloc ca acest domn — foarte atașat de Republica Franceză și de valorile euro-progresiste — să fie propunerea Președintelui Nicușor Dan pentru funcția de premier al viitorului Guvern al României. Are CV-ul adecvat și riscă foarte puțin. Ce ar putea să piardă? O majoritate în actualul Parlament al României nu are. Capacitatea sa rezilientă a dovedit, de-a lungul timpului, faptul că dl D. Cioloș se poate adapta oricând, în compania oricui și aproape la orice. Iar social-democrații, liberalii și, într-o anumită măsură, chiar și udemeriștii abia așteaptă ca cineva să-i scutească de avatarurile unei guvernări care, dat fiind contextul mai sus descris, are toate șansele să se dovedească a fi sinucigașă. Problema este că dl Dacian Cioloș nu ar veni singur la guvernare, ci însoțit de o întreagă „protipendadă” userist-plusistă. Barna, Ghinea, Drulă, Năsui, Prună sau Moșneanu sunt „substantive comune” în discursul politic al dlui D. Cioloș. Or, cu o astfel de înzestrare, în numele unei reforme, de dragul schimbării și nu neapărat cu gândul la oameni și la nevoile ori la așteptările lor, un viitor Guvern Cioloș, oblăduit de Președintele N. Dan, ar fi capabil de orice. Îmi și răsună în urechi accentele grave ale sentințelor rostite de dl D. Cioloș atunci când, sentențios, acesta anunță Nația că sunt necesare schimbări profunde și dramatice, fără de care România riscă să rateze intrarea în secolul următor, o justiție cu adevărat independentă, profesionistă, eficientă și, mai ales, tactic organizată, primul zbor spațial cu echipaj uman, un cyborg-PNRR, dar și prima universitate națională capabilă să ocupe cea dintâi poziție în Ivy League. Zău că fără dl D. Cioloș, nici Președintele N. Dan nu poate dovedi ceea ce realmente este în stare să înfăptuiască. Sincer vorbind, un astfel de scenariu riscă să arunce România, după următoarele alegeri parlamentare, în brațele forțelor politice euro-sceptice, naționaliste ori suveraniste.
Cred că social-democrații, liberalii, udemeriștii și chiar useriștii (cu tot cu exaltarea lor) trebuie să lase deoparte disensiunile ideologice, dar și interesele mărunte. Un guvern tehnocrat, susținut de o coaliție a partidelor pro-europene, în baza unui program de guvernare clar, asumat și adecvat realităților politice și social-economice prin care trecem noi toți, ar trebui să fie soluția „de avarie” la care dl Președinte Nicușor Dan ar trebui să recurgă, cel puțin pentru următorii doi-trei ani. O concordie socială largă și cultivarea unității Națiunii în jurul a câtorva proiecte serioase, pe care această țară ar trebui să și le asume, sunt scopurile fundamentale pe care dl Președinte Nicușor Dan ar trebui să le urmărească. Dihonia de inspirație băsesciană sau indolența de factură iohannistă nu ar trebui să facă parte din schema de tratament prin care România urmează să treacă în următorii ani. Disprețul intelectualilor „subțiri” față de vulgul „proletar” este cel dintâi lucru pe care trebuie să-l eliminăm din societatea românească. Mai apoi, tare bine ne-ar face dacă ne-am lepăda de ideologii și ne-am întoarce privirea la știința, filosofia și literatura adevărată. Ele sunt aditivii absolut necesari unei guvernări echilibrate și eficiente, aceea capabilă să reinstaureze pacea socială pierdută de decenii în această țară.
