13 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

,,Nu sunt păpușa ta”. Alina Gorghiu, propteaua de vreme rea a liberalilor timișeni, transmite de la munte bezele electoratului!

Vă interesează cumva creșterile de prețuri la energie electrică? Vă faceți griji pentru rata inflației? Pentru facturile tot mai mari? Pentru războiul de la granița României? Sunteți curioși cum vor arăta noile legi ale educației, justiției și securității naționale?

E adevărat, acestea ar trebui să fie principalele teme de interes public, astăzi, în România.

Nu însă și pentru liderii PSD și PNL. Comunicatorii celor două partide par să trăiască într-o lume paralelă. Fără nici un fel de legătură cu subiectele de mai sus.

Ionuț Stroe este deputat în Parlamentul României, fost ministru, actualmente purtător de cuvânt al PNL, partid aflat la guvernare. Dacă te uiți pe pagina sa de Facebook, ai putea crede că omul face mai degrabă parte din Casa Regală a Marii Britanii.
Sau din cea a Spaniei. În orice caz, nimic nu pare să sugereze că omul reprezintă interesele alegătorilor din Dolj. Zilele trecute, Ionuț Stroe se fotografia împreună cu soția la o masă opulentă dintr-o grădină, înconjurați de câteva pahare cu șampanie și foarte multe dulciuri sau produse fine de patiserie.
“Așa ne-am trezit în dimineața asta … la mulți ani, nouă!”, scria Ionuț Stroe la explicația foto. Câteva zile mai devreme se fotografia jucând rubgy în curtea unei case, pe gazon, iar prin vară se lăsa surprins alături de un prieten în marina de la Royal Irish Yacht Club, în Dublin.

Multe dintre fotografiile comunicatorului PNL pe pagina sa de socializare Facebook sunt împreună cu soția, prin diverse locuri exotice din lume, iar explicațiile foto sunt adesea scrise în limba engleză. Alina Gorghiu, hanorac cu mesajul: Nu sunt păpușa ta

Un alt comunicator important al PNL este Alina Gorghiu. În această perioadă, ea ocupă funcția de președinte al Senatului României. Asta înseamnă că, dacă se întâmplă ceva cu președintele Klaus Iohannis, Alina Gorghiu va prelua ca interimar atribuțiile de șef al statului.
Din poziția de număr doi în statul român, Gorghiu nu dă nici ea prea multe semne că e interesată de agenda politică din România. Pe pagina sa de Facebook, Alina Gorghiu pare că e mult mai interesată evenimentele publice gen târguri, serbări sau deschideri de an școlar, în care de obicei se îmbrăcă cu ia românească. Iar atunci când nu se îmbracă în ie, Alina Gorghiu pune pe ea tot felul de obiecte vestimentare cu mesaj.
Cum ar fi hanoracul cu inscripția “Not your doll” (Nu sunt păpușa ta) sau jachetele de ski branduite Moncler (brand de lux, o jachetă de la acest brand poate costa chiar și 2000 de euro bucata).
Zilele trecute, Alina Gorghiu, îmbrăcată într-o jachetă care aduce a indienii apași, se fotografia în preajma unor bucăți de brânză telemea sau de burduf la un Răvășitul Oilor de la Câmpulung Muscel.
Alina Gorghiu a anunțat ieri, totuși, că instituția pe care o conduce va face o achiziție pe panouri fotovoltaice pentru a reduce astfel consumul de energie electrică la Senat.
De partea cealaltă, la PSD, lucrurile sunt un pic mai haotice din punctul de vedere al comunicatorilor de partid.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Ștefan Oprea pe numele său, este un personaj foarte puțin cunoscut în spațiul public din România.

Ieșirile sale publice sunt foarte rare. Predecesorul său în funcție, Lucian Romașcanu, avea să fie demis din această poziție în urmă cu doi ani după ce a avut o ieșire nervoasă la adresa presei, folosind un limbaj suburban cu referire la jurnaliștii aflați la sediul central al social-democraților. “O să mai primească o p…”, afirma Romașcanu înainte să fie demis de Ciolacu.

Doina Fedorovici (PSD) iubește mult florile
Doina Fedorovici este unul dintre vicepreședinții PSD. Responsabilitatea sa pe linie de partid este “dezvoltarea regională și locală”, fiind, teoretic, unul dintre comunicatorii principali ai partidului.
Paginile sale de Facebook sunt, însă, pline cu fotografii în care apare înconjurată de flori. Doina Fedorovici cu buchete cu flori ținute în brațe, Doina Fedorovici sub copaci înfloriți, Doina Fedorovici în decoruri foto cu flori, Doina Fedorovici în balcoane cu flori, Doina Fedorovici în curtea cu flori a bisericilor. Și tot așa.
Cine sunt comunicatorii?
Atât PSD, cât și PNL au propriile liste cu oameni din rândul liderilor care sunt agreați de conducere pentru a ieși în spațiul public vorbind în numele partidului.
Lor li s-a spus comunicatori. La PNL, spun surse din conducerea partidului, lista oficială a comunicatorilor este în curs de reevaluare.
S-a stabilit deja că principalii comunicatori, în afară de Nicolae Ciucă (prim-ministru și președintele PNL) și Lucian Bode (ministru și secretar general al PNL), sunt Ionuț Stroe (purtător de cuvânt al PNL) și Rareș Bogdan, primvice PNL responsabil cu atribuții pe comunicare. A fost definitivată și o listă cu liberalii care au permisiunea partidului de a merge în emisiuni tv, dar cea mai mare parte a acestora e compusă din miniștri ai Cabinetului Ciucă.
La PSD, lista comunicatorilor este similară cu cea de la PNL: membri ai guvernului și șefi ai Parlamentului.
Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Gabriela Firea sunt principalii comunicatori ai PSD. Lor li se adaugă și alți lideri ai partidului, precum Paul Stănescu, secretarul general al PSD. Chiar dacă este foarte prezent în presă vorbind în numele PSD, Paul Stănescu refuză să aibă o prezență în spațiul social-media, el neavând niciun cont în rețelele de socializare.

Potrivit celor mai recente date publicate în resursele publicitare ale Meta, în România sunt 9,9 milioane de utilizatori în rețeaua Facebook.

Sursa: https://www.digi24.ro

Alte subiecte :

Lucrări Aquatim la Liebling

În perioada 22-26 aprilie, zilnic între orele 9-17, în Liebling se va întrerupe furnizarea apei pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție. Lucrările de...

Alfred Simonis: „de fapt, liderul Consiliului Județean habar nu ar avea să gestioneze o investiție de anvergură.”

”Am luat act de declarațiile domnului Alin Nica legate de situația stadionului Dan Păltinișanu și despre faptul că nu s-a vorbit despre Hotărârea de...

Citește și :