6.2 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Novak Djokovic a pierdut ultima șansă de a nu i se anula viza și va fi expulzat din Australia

Judecătorii au respins ultimul apel al tenismenului sârb Novak Djokovic pentru anularea deciziei de a i se suspenda viza de intrare în Australia, potrivit BBC.

Decizia instanței înseamnă că viza lui Novak Djokovic a fost anulată și că va fi deportat din Australia.

Astfel el nu va avea voie timp de trei ani să intre în Australia, decât în anumite circumstanțe.

Novak Djokovic, nr. 1 în tenisul mondial a aflat de la judecătorii federali că nu rămâne în cărți la Australian Open, primul turneu de Mare Șlem al anului, și trebuie să-și amâne visul său de a deveni, prin câștigarea acestei competiții, cel mai de succes jucător din istorie.

Cei trei judecători ai Curții Federale s-au retras pentru deliberări, după aproape șase ore (cu o pauză) de audieri.

În cursul ședinței de judecată ce a avut loc duminică dimineața (ora locală), avocații celor două părți au aruncat în luptă toate argumentele în încercarea de-i convinge pe magistrați că au dreptatea de partea lor.

Avocații guvernului s-au străduit să arate că Djokovic a devenit de-acum un simbol pentru grupurile antivaccinare, care vor profita de popularitatea și statutul jucătorului de tenis pentru a-și susține teoriile, ceea ce ar periclita procesul de vaccinare și ar pune în pericol sănătatea publică.

La rândul lor, avocații lui Novak Djokovic au susținut că în niciun moment jucătorul sârb nu a incitat la nevaccinare și nu a pus în pericol vreo persoană din Australia. Guvernul nu poate dovedi într-un mod rațional că prezența sa ar putea influența opoziția față de vaccinare, au pledat avocații apărării.

Despre cazul Djokovic – liderul mondial nevaccinat – a discutat toată lumea în ultimele zece zile. Cu viza anulată de două ori într-o săptămână, reținut, eliberat și pus din nou sub pază, numărul 1 ATP a stârnit controverse enorme. Spiritele s-au încins atât în Australia, cât și în Serbia natală și au trecut dincolo de sfera sportului.

Cazul Djokovic, pe scurt

Novak Djokovic a contestat la Curtea Federală din Australia decizia guvernului australian de a-i revoca viza.

Viza sârbului a fost revocată pentru prima dată în 6 ianuarie, la intrarea în țară, pe fondul unor neclarități legate de o scutire medicală de a se vaccina – pe care o primise pentru că ar fi făcut recent COVID -, în condițiile în care străinii care intră în Australia au obligativitatea de a fi vaccinați.

Un judecător a decis ulterior să invalideze anularea vizei, invocând vicii de procedură.

Între timp, au apărut noi neclarități în legătură cu testul pozitiv de COVID pe care Djokovic l-ar fi primit la 16 decembrie 2021. Sportivul nu a intrat imediat în carantină și a avut apariții în public.

Ulterior, a recunoscut și că a călătorit în Spania înainte cu două săptămâni de a veni în Australia, ceea ce nu era consemnat în declarația pe care o prezentase când a sosit la Melbourne.

Uzând de prerogativele sale, ministrul federal al imigrației, Alex Hawke, a decis vineri să anuleze din nou viza jucătorului nevaccinat. Decizia a fost luată din motive de sănătate publică, au arătat documentele judiciare.

Odată cu anularea vizei, nr. 1 ATP risca să fie expulzat și să i se interzică timp de trei ani obținerea unei noi vize. Tenismenul a contestat din nou această decizie la o instanță federală.

Între timp, el a intrat în custodia autorităților de frontieră și este consemnat într-un hotel destinat persoanelor care nu au obținut dreptul de a intra în țară.

Novak Djokovic, de nouă ori câștigător al Openului Australiei, ar fi avut primul meci la Australian Open luni seară (ora locală).

Trei judecători, în trei locații diferite
Numărul 1 ATP a apărut duminică (ora Australiei) în fața unui complet de trei judecători ai Curții Federale australiene. Magistrații aveau pe masă două soluții: să-l trimită acasă pe tenismenul antivaccinist, care a mințit în formulare, sau să îi dea șansa de a obține cel de-al 10-lea titlu la Australian Open și al 21-lea titlu de Grand Slam al carierei, ceea ce l-ar face cel mai de succes jucător de tenis masculin din istorie.

Cei trei judecători au fost separați unul de celălalt și au ascultat pledoariile de la distanță. Potrivit BBC, ei nu numai că s-au aflat în trei săli diferite, ci și în trei orașe diferite: Sydney, Adelaide și Melbourne. Audierile au fost transmise prin videoconferință, dar nu a existat permisiunea de a fi difuzate public prin mass-media. Semn al uriașului interes stârnit de caz, 45.000 de persoane erau conectate la streamul video chiar înainte de a începe procesul.

Reținut pentru a doua oară în decurs de 10 zile de poliția de frontieră australiană, Novak Djokovic a plecat duminică dimineață spre tribunal din hotelul special în care sunt ținute persoanele care nu au voie să intre în Australia:

Un caz cu implicații politice

Jucătorul de tenis a susținut, prin avocații săi, că revocarea vizei ar fi o decizie politică, motivată de faptul că prezența sa la Australian Open ar putea produce un val de reacţii anti-vaccinare.

Susținătorii săi, familia și guvernul sârb au considerat că marele jucător că a fost umilit și tratat necorespunzător de autoritățile australiene.

Miza era mare, însă, pentru ambele părți. Pentru guvern, care se pregătește de alegeri legislative peste câteva luni, scandalul Djokovic a fost o rușine uriașă și s-a transformat într-o încurcătură juridică, politică și diplomatică.

Confruntați cu o creștere a cazurilor de COVID, marea întrebare pe care și-au pus-o australienii – cel puțin cei din Melbourne, care au avut cea mai îndelungată carantină din lume – este de ce s-a considerat că este acceptabil să se permită intrarea în țară a unui sportiv, fie el și de renume mondial, nevaccinat și de ce a fost totul atât de haotic și de prost gestionat.
Sursa: Digi24

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2024 este Gabriela Szabo, campioană olimpică și multiplă campioană mondială la atletism

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), în calitate de organizator al competiției internaționale UVT Liberty Marathon, ajunsă la cea de-a șaptea ediție, are deosebita...

Meci greu în etapa intermediară pentru Banat Girls

Alexandria Banat Girls Comloșu Mare începe a doua jumătate a play-out-ului cu o partidă pe teren propriu în fața echipei din...

Citește și :