Noutăţi de „Zilele Stomatologiei Bănăţene”, într-un regal ştiinţific internaţional FOTO-VIDEO

378

Timp de trei zile, în perioada 16-18 mai, Centrul Regional de Afaceri Timişoara este gazdă a Congresului de Medicină Dentară, cu participare internaţională, aflat la cea de-a XXIV-a ediţie, sub egida „Zilele Stomatologice Bănăţene, organizat de către Colegiul Medicilor Timiş.

În cele trei zile de congres cei aproape 1000 de invitaţi vor avea ocazia să afle ultimele noutăţi în medicina şi tehnica dentară, de la lectorii universitari veniţi din SUA, Israel, Malta şi Austria, dar şi din România. Vor fi 5 lectori străini şi 5 lectori români care vor susţine dimineaţa conferinţe, iar după masa vor avea loc prezentări orale.

„Manifestarea se doreşte a fi un regal ştiinţific, deoarece temele sunt variate şi se prezintă ultimile noutăţi în domeniul sănătăţii publice orodentare, în domeniul proteticii şi a tehnologiei. În cele trei zile vor participa cam 1000 de persoane, e vorba de medici stomatologi din judeţul Timiş, dar deja avem 200 de participanţi şi din alte judeţe ale ţării. O premieră este „Sănătatea Publică Orodentară”, care până acum nu a mai fost, iar doctor Paula Vassallo, din Malta, unul dintre lectori este preşedinta Asociaţiei Publice Orodentare Europene.

Pot să spun că la fiecare conferinţă şi congres de acest gen, nu am avut decât de câştigat, noi ca şi medici, deoarece am aflat ultimile noutăţi a tehnologiei noi, a materialelor nou folosite, ceea ce este spre beneficiul pacienţilor. Creşte calitatea actului medical după fiecare congres de acest , a spus prof. Univ. Dr Angela Codruţa Podariu.

Dacă sala de conferinţe Europa , de la CRAFT e ocupată cu lucrările congresului, cei care doresc şi noutăţi între ale instrumentarului sau a aparaturii noi apărute în domeniul medicinii dentare, o pot face vizitând expoziţia deschisă la parterul imobilului, aflată la cea de-a III-a ediţie, sub genericul „Stoma Tim Expo”, dedicată produselor şi echipamentelor tehnico-medicale stomatologice, deschsisă în aceeași perioadă.

Mihaela Păunescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.