14.1 C
Timișoara
marți 23 aprilie 2024

Noul pod și pasajul rutier ale Timișoarei, în pericol de a fi puse în așteptare din cauza terenului contaminat din zona Solventul

Proiectul unei noi conexiuni între nordul și sudul Timișoarei, prin pasajul și podul Solventul, va întârzia până la decontaminarea terenului fostului combinat chimic.

Șantierul va ajunge doar până la strada Gării, după care proiectul se blochează. Primarul Dominic Fritz atrage atenția că municipalitatea nu va primi terenul necesar pentru realizarea conexiunii până când dezvoltatorul nu va fi sigur că își poate continua proiectul.

“E prima procedură de acest gen în Timișoara de după Revoluție, deci nu s-a mai făcut până acum absolut toate dezvoltările s-au făcut fără această decontaminare. Bineînțeles că vreau să fie totul sigur, dar vreau să mă și asigur că nu blocăm acest proiect într-o birocrație. Ce pot să vă spun, că putea (Agenția pentru Protecția Mediului – n.r.) să spună deja acum doi ani să nu obțină dezvoltatorul în tot felul de hârtii, pentru că atunci am fi avansat mult mai mult mai departe”, spune Dominic Fritz.

Cu un proiect în derulare deja, edilul consideră că Agenția de Mediu putea să facă anunțul încă de acum doi ani când dezvoltatorul a solicitat autorizația de mediu.

“Asta înseamnă pentru noi, probabil, vom merge cu două proiecte separate. Unul este podul care oricum durează un pic mai mult, celălalt este această conexiune de stradă și da, eu sper ca acuma dezvoltatorul să vină cu acest plan de remediere, să facă decontaminarea care va fi foarte scumpă. Eu sper că Protecția Mediului să nu pună alte piedici. Deja am pierdut o mică finanțare europeană acum pentru proiectare pentru că nu va fi gata în timp și nu ne permitem să pierdem alte finanțări posibile în viitor pentru acest pod”, mai spune Dominic Fritz.

Contractul de finanțare pentru pasajul Solventul are o valoare de 132 de milioane de lei, dintre care 43 de milioane prin programul Anghel Saligny, iar 89 reprezintă cofinanțarea din bugetul local.

Sursa: http://www.radiotimisoara.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Program special al Direcției de Evidență a Persoanelor Timișoara

În zilele libere din perioada 1-6 mai 2024, la Direcția de Evidență a Persoanelor din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara va funcționa Biroul înregistrări decese,...

Lucrări la rețelele de apă din Moșnița Veche

Joi, între orele 9 – 16, în localitatea Moșnița Veche, Aquatim va efectua o lucrare de conectare între conducta de apă de pe strada...

Citește și :